Când eram mai mic, îmi plăcea să îl provoc pe tatăl meu să îmi spună povestiri de groază, dar el nu inventa nimic, ci îmi spunea întâmplări reale. Majoritatea poveștilor pe care mi le relata erau legate de misterioasa pădure Codrii Vlăsiei. Una dintre aceste povești îmi rămăsese adânc întipărită în minte și suna cam așa:

"Când bunicul tău era tânăr, avea un frate pe nume George. George obișnuia să se plimbe noaptea prin pădure, până într-o zi când s-a rătăcit. Încercând să găsească drumul înapoi spre sat, a observat printre copaci niște fete foarte frumoase, dansând în rochii de mireasă, cu sânii goi. Cerul era luminat de luna plină. La un moment dat, George s-a speriat și a început să alerge până când a dat de o fântână, unde s-a ascuns în spatele ei. În fața fântânii era o bancă.

Două tinere au venit, au băut apă din fântână și s-au așezat pe bancă, începând să blesteme toți nou-născuții din sat. Una dintre fete a rostit un blestem, spunând că la vârsta de 5 ani, copilul lui Ion și Maria va cădea și își va rupe ambele mâini. După un timp, George a adormit, iar când s-a trezit, se afla în sat și a povestit totul. În acea seară, el a rămas mut și a murit după o săptămână.

Într-un destin tragic, copilul lui Ion și Maria a rămas paralizat la vârsta de 5 ani în urma unei glume proaste făcute de un copil mai mare care i-a pus piedică, iar copilul a căzut în față cu mâinile întinse, fiind apoi călcat de o căruță. De atunci, acel copil nu și-a mai putut folosi brațele pe toată durata vieții sale. În prezent, este posibil să fi decedat sau să fie în vârstă înaintată..."

Această poveste înfricoșătoare pe care mi-a spus-o tatăl meu m-a marcat profund și m-a făcut să înțeleg că poveștile de groază pot ascunde adevăruri întunecate și consecințe neașteptate. Padurea Codrii Vlăsiei a căpătat astfel un aer misterios și înfricoșător în ochii mei, iar fiecare păsărele care cântă în tăcerea nopții părea să fie un avertisment dintr-un trecut îndepărtat.