De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-17 05:36:40

Fantome

Era vara anului 2008, o perioadă în care umbrele lungi ale amintirilor se contopesc cu razele arzătoare ale soarelui. Îmi amintesc cu claritate despre acea poveste reală care s-a derulat într-o mică localitate de la țară. Mă numesc David și în acea vară, verișoara mea Mada m-a convins să o însoțesc la bunici, pentru că spunea că nu vrea să rămână acolo singură. Astfel, am pornit spre acest mic colț de liniște și mister, unde totul părea normal la început.
Ajunși la bunici, am aflat că tatal prietenei mele de la țară, Nicoleta, murise în urma unei boli cumplite. Acest fapt o lăsase pe Nicoleta singură în casa familiei, deoarece mama ei trebuia să lucreze la oraș și să facă naveta. În fiecare săptămână, lucra două zile și apoi avea două zile libere. Însă, cu fiecare zi care trecea, o senzație ciudată începea să se insinueze în sufletele celor din jur. Răsuflarea vântului părea să aducă cu ea povești stranii și voci murmurate despre prezențe inexplicabile în casa Nicoletei.
Într-una din serile calde, am ieșit cu Mada afară pentru a o chema pe Nicoleta să se alăture jocului nostru. După ce am rostit numele ei de mai multe ori, am pornit spre un pod aflat lângă o altă casă, așteptând să o vedem la poartă. În timp ce așteptam, privirea mea a căzut pe casa Nicoletei, iar acolo am zărit ceva ciudat. Încremenit pentru o clipă, am văzut o formă indistinctă, ca o fantomă, plutind în apropierea casei. Am închis ochii și i-am deschis imediat, dar când privirea mi s-a întors către acea direcție, nu mai era nimic acolo decât liniștea amintirilor.
"Probabil că mi s-a părut", m-am liniștit în gândul meu, încercând să resping acea senzație ciudată care încerca să se strecoare în mintea mea.
Cu trecerea timpului, mai mulți copii s-au alăturat jocului nostru și am hotărât să ne jucăm pitulița. Ne-am ascuns cu toții după un pom în fața casei lui Nicoleta, emoționați și plini de energie copilărească. În timp ce priveam în direcția casei, în liniștea încremenită a așteptării, am auzit un zgomot ciudat. Ne-am lăsat cu toții în jos, pe burta, privind spre casă cu inima strânsă.
Și atunci, în lumina serii care se preschimba în întuneric, am văzut-o. O figură ștearsă, un contur fantomatic, cu ochii strălucind roșu ca cărbunele în bezna serii. Frisoanele au început să îmi străbată coloana vertebrală, iar timpul părea să se fi oprit în loc. Îmi era teamă să clipesc, să întrerup legătura cu acea prezență neobișnuită care părea să fie din altă lume.
Din spatele copacului, Mada și Nicoleta erau la fel de înghețate, cu privirile fixate pe același spectru ireal. Fantoma cu ochii roșii părea să se îndrepte încet spre casă, făcând pași nevăzuți pe pământ. În acea clipă, timpul a redevenit realitate și am simțit cum inima îmi bate în piept cu putere. Am țipat și am fugit împreună cu celelalte fete spre casă, nelăsând nicio distanță între noi și casa Nicoletei.
Cu respirația întreruptă și inima care încă mai bătea într-un ritm accelerat, le-am povestit celorlalți copii ce am văzut. În ochii lor am văzut uimirea și teama, dar și curiozitatea de a înțelege ce se petrecuse. În acea seară, Nicoleta a refuzat să se întoarcă acasă, iar împreună cu Mada a dormit la noi. Lumina slabă a lămpii de noapte lupta cu întunericul, iar umbrele păreau să prindă viață pe pereții camerei.
Și așa s-a încheiat acea zi, cu misterul unei fantome cu ochi roșii care a intrat în casa Nicoletei și cu sufletele noastre îngrijorate și curioase. În timp, am învățat că în spatele fiecărui zvon sau povești de înfricoșare stă o picătură de adevăr, iar trecutul păstrează uneori secrete pe care mintea umană nu le poate explica.
De atunci, am rămas cu acea senzație ciudată că între lumea noastră și cea dincolo există o legătură subtilă, iar privirea unei fantome ne poate deschide ușa către tărâmurile în care realitatea se împletește cu fantezia și fricile ascunse ale minții umane. Astfel, am învățat că adevărul și misterul sunt adesea mai strâns legate decât am putea crede vreodată.