De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-17 05:34:30

Aparitii misterioase

Eram într-un sătuc uitat de lume, într-o casă de la marginea pădurii. Era o vacanță mult așteptată, o oportunitate de a evadea din cotidianul aglomerat al orașului și a explora acele locuri pitorești. Prietena mea, Nico, și cu mine ne-am bucurat de zilele petrecute acolo, dar întotdeauna, când soarele își făcea calea către orizontul îndepărtat, atmosfera căpăta o nuanță misterioasă, un aer încărcat de suspans și necunoscut.
Într-o seară, după o zi petrecută în mijlocul naturii, am hotărât să ieșim pe poarta casei pentru o plimbare serală. Îmi amintesc că am verificat ceasul, iar cifrele luminoase îmi arătau că era ora 12:00 noaptea. Nu era deloc târziu, dar sătucul părea a fi adormit în întregime. E ciudat cum liniștea deplină poate să fie mai înfricoșătoare decât orice sunet straniu.
În timp ce pășteam pe drumul pietruit, am simțit o adiere rece de vânt care mi-a mângâiat gâtul și o mână care s-a așezat greu pe umărul meu. Vocea ragusită care mi-a șoptit la ureche m-a făcut să tresar. „Du-te acasă sau o să-ți pară rău!”, am auzit cuvintele ca pe un ecou în întunericul nopții. Înspăimântat, m-am întors către Nico, crezând că este doar o glumă proastă, dar privirea ei era una de confuzie. Mi-a spus că nu a spus nimic și că nu știe de unde a venit acea voce.
Am trecut peste incident, cu gândul că a fost doar o iluzie auditivă, o întâmplare neplăcută a minții noastre. Dar pe măsură ce ne-am apropiat de capătul drumului, privind înainte, am observat o siluetă învăluită în întuneric. Inițial, am crezut că este doar un băiat din sat cu care eram prieten bun, așa că ne-am apropiat cu pași rapizi.
Când ne-am apropiat, am văzut că purta o pălărie uriașă care-i acoperea fața, iar privirea i se îndrepta către sol. Nico a simțit că ceva nu era în regulă și mi-a cerut să ne ascundem în spatele unui copac. O faptă inexplicabilă, dar am făcut-o fără să pun întrebări.
Am observat că omul își ridică încet privirea, ca și cum ar fi simțit că suntem acolo. Atunci mi-am dat seama că ceva era profund sinistru. Ochii lui erau roșii, strălucind ca niște cărbuni în bezna nopții. Îmi ținu sufletul în loc. Iar apoi, într-o clipă, omul dispăru brusc, fără să lase nicio urmă.
Am rămas acolo, ascunși, inima bătându-ne sălbatic. Am îndrăznit să ne privim în ochi, într-o tăcere încărcată de teamă și neînțelegere. Era ca și cum intrasem într-un coșmar, iar realitatea se contorsiona în jurul nostru.
Revenind la casă, am simțit un tremur în mâinile mele când am încuiat ușa în urma noastră. În timp ce ne aflam în camera noastră, lumina slabă a lămpii proiecta umbre ciudate pe pereți. M-am aruncat în pat, încercând să alung acele imagini ciudate din mintea mea, dar somnul nu voia să vină.
În vis, am văzut un copil. Un băiat numit Marius, cu ochii plini de inocență și trăsături angelice. Mi-a spus că a fost el cel care ne-a avertizat și că vocea aceea pe care am auzit-o aparținea lui. Mi-a povestit că Diavolul, însetat de noi victime, cutreiera acea noapte în căutarea noastră. Ne-a spus că am avut noroc că ne-am ascuns, că altfel am fi fost înghițiți în întunericul lui malefic.
Dimineața, am dezvăluit lui Nico despre visul meu. Ea a rămas tăcută o vreme, apoi a spus că simțise aceeași prezență stranie în jurul nostru în noaptea trecută. Am decis să investigăm mai departe. Am căutat printre localnici, am întrebat pe fiecare suflet dacă cunosc un băiat numit Marius care a murit. Dar răspunsul nostru a fost un șir de priviri goale și neștiință.
În cele din urmă, ne-am recunoscut că aceasta nu era o poveste oarecare, ci o realitate îngrozitoare care se ascundea în umbrele nopții. Ne-am întors acasă, dar noaptea nu mai era niciodată liniștită. Ochii aceia roșii, întunecate, parcă ne priveau mereu. Uneori, vocea lui Marius îmi venea în minte, avertizându-ne să ne păzim.
Povestea aceea s-a transformat într-un coșmar din care nu puteam scăpa. Fiecare zi aducea cu sine noi întrebări și neliniști. Iar într-o noapte, după ce am auzit clopotele bisericii bătând ora 
12, o umbră înaltă și întunecată ne-a înconjurat patul. Când ne-am uitat spre ea, a dispărut. Dar știam că adevărata amenințare era încă acolo, în jurul nostru, nevăzută, dar simțită în fiecare bătăi de inimă înspăimântată.
Așa că am continuat să trăim în umbrele acelei nopți malefice, privind peste umăr și simțind fiorul rece al unei prezențe pe care nu o puteam înțelege. Povestea noastră nu s-a sfârșit acolo, ci s-a adâncit în teritoriile necunoscute ale fricii, pierdută în labirintul dintre realitate și întuneric.