De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-13 19:53:06

Aparitii misterioase

Cu toții am auzit vorbindu-se despre acea zi în care destinul neagă limitele cunoașterii și ne conduce către tărâmuri neexplorate ale înțelegerii umane. Ei bine, tocmai o astfel de zi părea să se contureze în zorii acelei primăveri neobișnuite. Când amintirile încep să se estompeze, imaginile misterului străbat bruma timpului și se contopesc cu nostalgia amintirilor de școală. În acest tumult de sentimente și senzații, voi încerca să vă aduc în lumina lumânărilor stinse ale memoriei, în miezul acelor zile tulburi.

Eram doar două fete obișnuite, Lorena și Cristina, învățându-ne lecțiile zilnice în sala de clasă împreună cu privirea fixă a lui Mihai Eminescu, pictat pe un tablou răsucit în timp. Acele priviri, parcă pierdute în timp și spațiu, păreau să ne însoțească peste tot. Erau ca niște ochi tulburi ce priveau dincolo de cuvinte și gesturi, într-un alt univers ce ne era ascuns. Și totuși, nu am putut ignora ciudățenia acelor priviri, o senzație ce se strecura pe șira spinării ca un șoarece gata să-și găsească adăpostul.

A doua zi, suspiciunile noastre s-au transformat într-o realitate macabră. Diriginta noastră, obișnuită să pară invulnerabilă, se scufundase într-o stare de șoc la vederea ceva ce noi încă nu putem reda în cuvinte. O privire înspăimântată, o paloare ce se prelingea ca un lichid rece peste fața ei. Am simțit cum fiorii ne străbăteau trupurile, semn că ceva malefic era pe cale să ne înconjoare.

În pauza aceea, în grădina școlii, am fost martorele primei întâlniri cu ceea ce nu puteam numi decât o prezență malefică. În fața noastră, o siluetă învăluită într-un aer de mister, părul  îi acoperea trupul precum un văl de ceață. În mâna sa, strălucea ceva, o siluetă albăstruie ce ne îngheța sufletele. Era ca și cum timpul se încetinise în fața acestei ființe și ne simțeam puterile părăsindu-ne trupurile.

Înspăimântate și fără să înțelegem cu adevărat ce se petrecea, am fugit din acel loc blestemat, căutându-ne refugiul în brațele camaradului nostru. Cu toate acestea, răul părea să ne urmărească și să ne înconjoare precum o ceață groasă, invizibilă ochilor lumii, dar resimțită ca o prezență palpabilă.

Întoarcerea la căminul lor a adus cu sine o altă dimensiune a terorii. Temperatura camerei mele a scăzut brusc, pătrunzându-mă ca un cuțit ascuțit de gheață. Înfrigurată, m-am adăpostit sub pătura groasă, dar nu m-ați crede dacă aș spune că am simțit cum ceva sau cineva privea asupra mea. Și apoi, acel sunet, un scârțâit sinistru, ca o poartă de infern ce se deschidea în tenebrele nopții.

Cu inima bătând ca un toacă, m-am întors spre ușă, iar ceea ce am văzut m-a făcut să-mi pierd firul rațiunii. În fața mea se afla o ființă înfiorătoare, un bărbat cu trăsături ce sfidau definirea umană. Era un coșmar coborât pe pământ, o creație a întunericului ce mă cerceta cu ochi fără de fund. Am strigat și am fugit, căutând refugiu în brațele părinților mei, dar ei dispăruseră în umbre, lăsând în urmă doar tăcerea mormântului.

Fără să mai am altă cale de scăpare, am sărit prin fereastra aceea, ca o călătoare a disperării ce nu mai spera să găsească vreo cale de întoarcere. În panică, am alergat în întunericul nopții, dar teroarea și confuzia m-au condus către o destinație neașteptată - o bisericuță veche și pustie.

Acolo, printre lumina slabă a lumânărilor, am dat din nou de prietenul meu, dar nu puteam crede ce auzeam. Spunea că vrea să se despartă de mine, că vrea să fugă de acest mal al întunericului care ne cuprinsese viața. În acele cuvinte se afla o deviere de la rațiunea noastră, o anomalie a prieteniei noastre solide.

Dimineața soarelui părea să aducă o puțină alinare. Ființa aceea întunecată dispăruse, lăsând în urmă doar povești și amintiri. Cu toate acestea, trecerea timpului nu ne-a oferit liniștea așteptată. În noaptea următoare, evenimentele s-au repetat, cu un detaliu suplimentar - o brățară care strălucea în penumbra camerei, cu cuvintele "Te iubesc" scrise pe ea.

Ceea ce se întâmplase întrecea granițele oricărei rațiuni sau explicații. Ne-am adunat curajul și ne-am confruntat cu această enigmă. Ce era această ființă? Un spectru din trecut? Un strigoi ce ne bântuia? Sau, mai tulburător, o proiecție a propriilor noastre temeri și dorințe?

Pe măsură ce povestea se desfășoară într-un dans al misterului și terorii, încerc să surprind senzațiile tulburătoare ale eroinei noastre și să deschid o fereastră către nuanțele întunecate ale experiențelor sale. În adâncurile acestui tărâm malefic, întrebarea rămâne deschisă: Ce e real și ce e doar o iluzie în această lume învăluită în umbre?