În umbrele serii, când razele soarelui se retrăgeau lent dincolo de orizont, iar cerul se pregătea să se îmbrace în mantia întunericului, parcă se ivise o altă lume. Un oraș cu străzi întortocheate și parcuri misterioase, pline de amintiri pe jumătate înveșmântate în ceață. Printre aceste umbre călători un tânăr, cu ochii pierduți în gânduri și cu sufletul încărcat de o nostalgie inexplicabilă. Orașul era nou pentru el, dar senzația de familiaritate era copleșitoare. Își dorea să afle mai mult, să pătrundă în amintirile acestui loc.

Gabriela. Un nume pe care nu l-ar fi putut uita chiar dacă ar fi încercat. Fata cu părul lung, negru, și cu pielea bronzată, parcă sculptată dintr-o noapte de vis. Ea plutea mereu în mintea lui, ca o prezență înecată în amintiri. Era un fel de farmec misterios în jurul ei, o atracție ce îl trăgea nevăzut către ea.

Într-o zi, în timp ce își căuta propriile umbre, tânărul a descoperit un parc împânzit de tăcere și liniște. Acolo, printre copaci seculari și frunze căzute, Gabriela căuta și ea ceva. Într-un moment de neatenție, pasul lui hotărât a fost întrerupt de o groapă ascunsă sub un covor de frunze. A căzut cu o ușurință înspăimântătoare, într-o întunecime ce înghițea totul. Și atunci, cu o clipă de groază ce-i îngheță sufletul, a simțit o prezență, ca un ecou al trecutului, o împletire a destinului.

Groapa adâncă a înghițit-o pe Gabriela cu o înfiorătoare sete. Și, într-o clipită, întunericul și-a reluat stăpânirea asupra locului. Anii au curs, oamenii s-au perindat, iar povestea a căzut în uitare, ca un vis efemer.

666 de ani mai târziu, o coincidență a adus un tânăr în același oraș. Numele său nu avea importanță, era doar un joc al destinului. Plimbându-se prin parc, a observat o prezență fragilă pe o bancă. O fata cu părul negru și lung, și cu pielea bronzată, plângea în tăcere. Apropiindu-se de ea, cu un amestec de curiozitate și compasiune, întrebă ce anume o apăsa.

Cu ochii înlăcrimați, ea ridică privirea către el. Gabriela, căci acesta îi era numele, nu izbuti să spună o vorbă, dar privirea ei era ca o fereastră către sufletul ei. Tânărul rămase acolo, lângă ea, fără să-și poată stăpâni inima care bătea sălbatic.

Ziua deveni o tradiție, iar întâlnirile lor în parc au crescut în intensitate. Priviri care vorbeau mai mult decât cuvintele, zâmbete ce ascundeau secrete și tăceri în care amândoi se găseau. Își petreceau zilele explorând orașul, descoperind colțuri ascunse și povestiri îngropate în timp.

A fost într-o astfel de zi că au ales să se plimbe printr-o parte uitată a parcului. Gabriela îi povesti despre iubirea lor, despre cum ea îl iubea prea mult, și-și dorea ca el să fie în siguranță. Apoi, cu o solemnitate aproape sfâșietoare, îl atenționă să fie atent, căci înaintea lor se întindea o groapă. El o privi confuz, dar ea vorbi cu o voce atât de înțeleaptă și stranie.

În urma lor, când pășeau spre groapă, se simți o suflare în vânt, ca un fior al trecutului ce îi înconjura. Închise ochii pentru o clipă, iar când îi deschise, înaintea lui nu mai era Gabriela, ci doar un abis adânc și neînțeles. Vocea ei îi soptea de departe că aceasta era groapa în care dispăruse cândva, în altă eră.

Și totuși, în sufletul tânărului renăștea o determinare de neclintit. În ciuda avertismentelor supranaturale, el simțea că nu-și poate încheia povestea aici. Dragostea lui pentru Gabriela era atât de puternică încât se simțea atras în abisul acelei groape. Cu inima în mâini, se aruncă în gol, în întunericul în care dispăruse iubita sa.

Iar în momentul acela, lumea părea să se distorsioneze, realitatea și visele începeau să se contopească. Spiritele celor doi îndrăgostiți se ridicară, se împletiră într-o dans al sufletelor, iar cerul părea să se deschidă în fața lor. Împreună, se înălțară către înălțimile cerului, pășind pe o cale a destinului care transcende timpul și moartea.

În acel oraș învăluit în mister, o poveste străveche de iubire și sacrificiu continuă să trăiască în amintiri, ca o melodie șoptită de vânt printre copaci. Și în nopțile în care cerul este senin și stelele strălucesc mai luminos, umbrele celor doi îndrăgostiți se reunesc într-un dans tandru, ca o amintire veșnică a iubirii ce nu poate fi uitată.