De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-10 02:29:56

Cladiri abandonate

Cu fiecare pas într-un univers încă necunoscut, ciudat și înspăimântător, am simțit că aerul din jurul meu devenea tot mai dens, ca și cum sufletul meu ar fi fost învăluit în ceață. Era acel gen de ceață care se strecoară sub piele, în suflet, și te face să te simți precum o corabie pierdută în mijlocul unei mări fără vânt.

Povestea începe într-un loc aparent banal, o școală veche, dar care ascundea în adâncurile ei întunecate secrete pe care nimeni nu și-ar fi putut imagina. Eram în baia fetelor, un loc în care nimeni nu ar fi crezut că se pot întâmpla lucruri ciudate. Mă aflam acolo pentru a-mi spăla mâinile, atunci când am simțit că ceva nu era în regulă. O umbră trecută într-un colț al ochiului meu m-a făcut să mă întorc brusc. Dar, în momentul acela, nu am văzut nimic. Niciun indiciu al prezenței acelui ceva straniu.

Și totuși, senzația de a fi observată nu a dispărut. O urmă nevăzută părea să se învârtă în jurul meu, ca un vârtej de nevăzut ce se hrănea cu teama mea. Apoi, din adâncul tăcerii, a răsunat un râs. Un râs sinistru, stins și distorsionat, care părea să vină dintr-o lume paralelă. Am întors privirea, privind în spatele meu cu o privire îngrijorată, dar nu am găsit nimic. Doar pereții albi și oglinzile reci, care păreau să reflecteze doar propria mea confuzie.

Am înghițit în sec și am strâns din dinți într-o încercare disperată de a-mi stăpâni teama. Am simțit că totul era atât de straniu și amenințător. Până și zgomotele obișnuite ale școlii păreau să se fi transformat în fluierături ciudate, un fel de cântec disonant care mă hipnotiza și îmi făcea inima să bată mai repede.

Nu am putut să mă stăpânesc și am strigat în tăcere, chemând în spațiul nefamiliar și rece: "-E cineva aici?" Dar răspunsul a fost un liniște apăsătoare, care părea să mă înghită. Am încercat să-mi reprind controlul și să mă îndrept către ieșirea din baie, dar ceva m-a făcut să mă opresc în loc. O senzație de prezență amenințătoare m-a cuprins și mi-a paralizat mișcările.

Am simțit cum privirile mele exploratoare sunt împinse în toate direcțiile, căutând în umbră și în lumină, căutând indicii ale ceea ce mă înconjura. Înainte ca teama să mă copleșească cu totul, am strigat din nou: "-Cine e aici? Răspunde!" Dar vocea mea părea să se piardă în întuneric, fără să ajungă nicăieri.

Apoi, ca un coșmar care prinde contur, am auzit din nou acel râs distorsionat, de data aceasta aproape de mine. Am întors capul brusc, și în oglinda din fața mea am văzut... nimic. Doar un loc gol și obscur. Însă râsul a continuat, se răspândea în jurul meu, pătrunzându-mi în minte și alimentându-mi frica.

În timp ce sufletul meu era cuprins de teroare, am ieșit din baie, alergând către prietenele mele. Le-am povestit totul, cu vocea tremurândă și priviri care căutau sprijin în ochii lor. Amy și Gabi au schițat zâmbete încurajatoare și au încercat să-mi liniștească temerile, spunându-mi că era doar imaginația mea jucându-mi feste.

Dar eu știam că nu era doar imaginația mea. Ce vedeam și auzeam erau reale. Era ceva acolo, ceva care nu putea fi explicat cu ușurință. Am continuat să stăm împreună, încercând să ignorăm senzația înspăimântătoare care ne înconjura. Cu toate acestea, fiecare moment de tăcere era întrerupt de acel râs enigmatic și îngrozitor, care se auzea tot mai aproape.

Am simțit cum frica și curiozitatea se luptau în mine. În cele din urmă, ne-am hotărât să facem față temerilor noastre și să explorăm în spațiul întunecat al școlii. Am plecat, înarmați cu lanterne și cu inima bătând sălbatic în piept, îndreptându-ne către băile fetelor.

Și acolo, în umbra întunecată a băii, am văzut conturul unei figuri, o umbră indistinctă care părea să se miște în jurul nostru. Lumina lanternelor a dezvăluit trăsăturile unei fețe palide, cu ochi cenușii, lipsiți de expresie, care ne priveau cu un râs sinistru. Nu era nicio îndoială acum că nu era ceva normal, că nu era o simplă fantezie.

Inima mi-a sărit în gât și am simțit că mi se îngheață sângele în vene. În timp ce privirile noastre erau înțepenite pe acea figuri enigmatice, ea a început să dispară treptat în umbră, ca și cum s-ar fi topit în întuneric. Râsul a răsunat din nou, dar de data aceasta s-a topit în ecoul său distorsionat și a dispărut.

Am rămas acolo, paralizați de groază și de neputință, cu inimile noastre care băteau sălbatic. Am înțeles că intrasem în contact cu ceva dincolo de înțelegerea noastră, ceva ce nu putea fi explicat în cuvinte obișnuite. Ne-am întors către ieșirea din baie, părăsind acea încăpere înfricoșătoare, dar am simțit că prezența malefică ne însoțea în continuare.

Și acum, în timp ce scriu aceste rânduri, îmi amintesc cu groază acele clipe înspăimântătoare din baia școlii. În fiecare noapte, aud acel râs distorsionat în visele mele, iar umbră aceea palidă și ochii cenușii mi-au rămas întipărite în minte ca o imagine sinistră. Îmi întreb mereu dacă am fost martore la o întâlnire cu o fantomă, cu ceva dincolo de lumea noastră, sau dacă am fost doar victime ale unei iluzii întunecate. Oricare ar fi adevărul, am învățat că în spatele aparențelor banale pot se ascunde secrete înspăimântătoare, și că întunericul poate ascunde mai mult decât ne-am putea imagina vreodată.