De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-10 02:30:44

Casa

Într-un mic colț izolat al lumii, într-un sat pitoresc unde umbrele pădurilor se întindeau ca brațele adormite ale unui monstru milenar, trăia o tânără numită Maria. Poveștile se rostogoleau pe limbile locuitorilor cu aceeași ușurință cu care frunzele cădeau în toamnă, dar nimeni nu putea spune ce adevăr zăcea în spatele cuvintelor șoptite în vânt.

O seară în care cerul era presărat cu stele și vântul ademenea cu miresmele pădurii, Maria a cunoscut un băiat la discotecă. Lumina colorată a reflectoarelor dansa pe chipurile lor, iar privirile li s-au încleștat ca două animale sălbatice în căutare de prețioasa libertate. Băiatul se numea Alex și, în timp ce muzica își strecura notele hipnotice în sufletele lor, el și Maria au simțit cum o legătură stranie îi unea. Cuvintele lor s-au contopit într-un dans subtil al conversației, iar râsul și poveștile au curs ca un râu ce se învârtea tot mai puternic.

Când lumina reflectoarelor a început să se stingă, iar mulțimea a început să se risipească, Alex și Maria au ieșit afară, în liniștea nopții. Cu mâinile încrucișate pe lângă o mică fântână din piatră, au continuat să vorbească. Maria trebuia să plece acasă, dar ceasul părea să fi uitat să se miște, iar timpul parcă își prelungea aripile întunecate pentru ei. În cele din urmă, Maria l-a invitat pe Alex să intre în casa ei. Îl aștepta cu un ceai cald, iar întunericul din jur părea să înflorească odată cu flacăra lumânării.

Cei doi au stat în tăcere în camera mică și rustica, cu pereții săi acoperiți de fotografii vechi și ciudate. Maria părea să fie învăluită în mister, iar ochii ei străluceau în lumina lumânării. După ce au terminat ceaiul și conversația a revenit, Maria s-a ridicat și a mers la fereastră, privind afară în noapte.

"Trebuie să plec acum," a spus ea cu un glas răgușit, întorcându-se spre Alex.

El și-a dat seama că a sosit momentul să o conducă acasă. În timp ce se îndreptau spre ușă, un gând ciudat i-a trecut prin minte. "Ți-ar plăcea să împrumuți geaca mea? Am uitat-o în graba mea de a părăsi casa."

Maria a zâmbit și a acceptat. I-a mulțumit lui Alex pentru serată și i-a promis că o să îi aducă geaca a doua zi. Dar când ușa casei a fost închisă și Maria a rămas singură, un zâmbet subtil i-a dansat pe buze.

Ziua următoare a adus cu ea un soare timid și un vânt blând care mângâiau câmpurile întinse. Alex și-a adus aminte de geacă și a hotărât să meargă la casa Mariei. Își imaginase că o să fie o întâlnire scurtă, o schimbare banală de haine și poate câteva glume prietenoase.

A ajuns la poarta casei Mariei și a strigat numele ei, dar în loc de ea a apărut o femeie în vârstă, cu părul alb și ochii prelungiți de umbre. "Cum pot să te ajut?" a întrebat ea cu un glas care suna a părere de rău.

"Salut, sunt Alex. Am venit să îmi iau geaca. Am uitat-o aici aseară."

Femeia și-a înclinat capul, iar o privire melancolică i-a trecut prin ochi. "Maria nu mai este printre noi. A plecat acum câteva săptămâni."

Inima lui Alex a încetinit, iar o senzație stranie de neliniște l-a cuprins. "Nu se poate să fie adevărat. Am fost aici cu ea aseară. Am băut ceaiul, am vorbit…"

Femeia l-a lăsat să-și termine propoziția și l-a invitat să intre în casă. Într-adevăr, geaca lui Alex era acolo, agățată pe spătarul unei scaune. Mintea lui Alex era un amestec confuz de frică și îndoială. "Trebuie să vadă cineva asta. Trebuie să fie o explicație."

Cei doi au mers împreună în camera Mariei. Femeia a mers la o cutie veche, plină cu fotografii și amintiri. Între timp, Alex a observat fotografiile pe pereți. Maria era prezentă în toate, zâmbind, dansând, trăind. Femeia a scos o fotografie din cutie și a înmânat-o lui Alex.

"Este Maria," a spus ea, arătând spre o fotografie în care Maria strălucea în lumina soarelui de vară.

Alex și-a ridicat privirea de la fotografie și a observat expresia îngrijorată a femeii. "Ce s-a întâmplat cu ea?"

Femeia a înghițit în sec și și-a încrucișat mâinile. "Maria a murit în urmă cu câteva săptămâni într-un accident tragic. Mașina ei s-a răsturnat pe un drum de țară."

Inima lui Alex a început să bată puternic în pieptul său, iar mintea lui a devenit o furtună de confuzie și groază. "Dar am vorbit cu ea aseară! Am fost aici! Ce s-a întâmplat?"

Femeia și-a privit picioarele și a spus încet: "După ce a murit, am găsit o scrisoare în care Maria povestea despre seara cu tine, despre ceaiul pe care l-ați băut împreună."

Alex a simțit cum i se înfiripă un fior pe șira spinării. A întors scrisoarea și a citit ultimele rânduri scrise de mâna Mariei:

"În noaptea aceea, am simțit că timpul și spațiul s-au contopit. Am simțit că am închis ochii și am visat că sunt cu tine în casa mea, că vorbim și râdem împreună. Dar acum știu că a fost doar o iluzie. Mulțumesc pentru ceai și pentru prețiosul timp petrecut împreună. Poate că ne vom revedea într-o altă lume."

Alex a lăsat scrisoarea să îi alunece din mână. Camera a început să se învârtă în jurul lui, iar realitatea și visul păreau să se contopească într-un cauchemar ireal. A părăsit casa Mariei, lăsând în urmă amintiri și întrebări fără răspuns.

În zilele care au urmat, nu a putut scăpa de senzația că ceva se învârte în jurul lui, o prezență nevăzută ce îi șoptea cuvinte în urechi și îi provoca fiori reci pe piele. În cele din urmă, curiozitatea a învins teama, iar Alex s-a hotărât să descopere ce se petrecea cu adevărat.

Într-o noapte, în timp ce lumina lunii strălucea în cer, Alex a revenit la casa Mariei. În încercarea de a găsi răspunsuri, a săpat în pământul moale al cimitirului din sat. Sicriul Mariei zăcea acolo, în tăcere. Cu mâini tremurânde, a deschis capacul.

Însă ceea ce a văzut a fost dincolo de orice închipuire. Corpul Mariei era întors într-o parte, cu ochii larg deschiși și un zâmbet misterios pe buze. În mintea lui Alex, linia dintre realitate și coșmar s-a șters, iar el s-a trezit în fața unei forțe necunoscute, a unei prezențe ce nu putea fi definită.

Femeia pe nume Maria îl învăluise în poveștile ei, iar el fusese captivat într-un joc de umbre și lumini, în care viața și moartea se contopiseră. În încercarea sa de a înțelege adevărul, Alex a pătruns într-un tărâm în care limitele realității s-au topit, iar vălul dintre lumea vie și cea de dincolo a devenit subțire ca o pânză de păianjen.

Și în noaptea aceea, în lumina lunii, umbrele pădurii au prins viață, iar vântul a adus cu el ecouri din lumea cealaltă. Alex a rămas acolo, în liniștea înfricoșătoare, încercând să deslușească misterul Mariei și al tărâmului în care poveștile devin realitate și realitatea se dizolvă în coșmar.