De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-10 02:38:14

Casa

Era vara anului 2004 și mă aflam la bunicii mei, într-un colț liniștit de țară, așa cum obișnuiam în fiecare an. Aveam sănătatea puțin șubredă în acele zile, luptându-mă cu o răceală neplăcută care îmi aducea febra. Îmi amintesc că medicul îmi prescrisese să iau medicamentul la intervale regulate de 6 ore. Îmi petreceam zilele în grija bunicii mele, într-o casă veche cu ferestre mari și podea scârțâitoare.

Camera în care dormeam era aceeași în care bunica mea petrecuse multe nopți pe când era tânără. Deși arătați de parcă timpul nu se învrednicise să o atingă, vechiul edificiu avea o aură de mister care nu putea fi neglijată. Într-o noapte, când febra mă chinuia mai mult ca de obicei, m-am trezit brusc, simțind că ceva straniu mă privește. Lumină slabă pătrundea prin perdelele vechi și prăfuite, suficientă pentru a-mi arăta umbrele ciudate ale obiectelor familiare.

În întuneric, am auzit un bătăi puternice și ritmice la fereastra camerei. O privire panicată spre bunica mea mi-a confirmat că nu sunt singura care a auzit acel sunet înspăimântător. Inima îmi bătea sălbatic în piept, iar gândurile nebune îmi bântuiau mințile slăbite de febră. Am îndrăznit să întorc capul spre fereastră, în căutarea explicației pentru acest mister.

De trei ori, bătăile s-au repetat, cu un sunet asurzitor care mi-a cutremurat sufletul. Bunica, cu mâna tremurândă pe umărul meu, părea la fel de îngrozită ca și mine. Împreună, ne-am înfruntat temerile și am pășit cu încetineală spre fereastră. Lumina palidă din cameră se ciocnea cu întunericul de afară, iar ceva straniu și înspăimântător a început să se contureze în geamul încețoșat.

Totul părea ireal, ca dintr-un coșmar în care te zbați să te trezești. În tăcerea nopții, am privit în ochiul unei vechi fotografii a străbunicii mele. Era ea, fără îndoială, zâmbind dincolo de geam. Parcă privirea ei se pierdea în miezul nopții, pătrunzând prin geamul vechi și prăfuit. Și în acel moment, am înțeles că misterul ce bătuse la fereastră era mai mult decât o simplă coincidență.

Povestea străbunicii mele îmi fusese istorisită în nenumărate rânduri, o poveste ce încorpora tradiții și superstiții ancestrale. Se spunea că spiritele celor plecați dincolo de lumea noastră pot reveni să vegheze asupra celor dragi. Aveam o legătură specială cu această străbunică, chiar dacă nu avusesem șansa să o întâlnesc în carne și oase.

Cu inima tremurând și îndoieli adânci, am părăsit camera, fără să mai putem suporta acea privire ce pătrundea dincolo de timp și spațiu. Ne-am înfășurat în pături și am rămas treaz până la zorii zilei, în timp ce bătăile ritmice păreau să se piardă în ecourile trecutului.

A doua zi, cu inima în gât, am luat o decizie. Am căutat în albumul de familie și am aflat că privirea aceea înspăimântătoare care ne privea dincolo de geam aparținea străbunicii mele. Acea fotografie în care zâmbetul ei răzbătea prin vitraliul timpului era dovada în carne și oase că trecutul și prezentul se împletesc într-un dans straniu, un dans pe care doar cei înțelepți pot să-l vadă.

Această întâmplare m-a marcat pentru totdeauna, lăsându-mă cu amintiri amestecate de teroare și uimire. În cele mai întunecate colțuri ale nopții, uneori, pot simți că privirea aceea plină de enigmă încă mai caută să comunice cu lumea noastră. Într-un mod ciudat, am învățat că umbrele trecutului pot arunca lumină asupra prezentului și că misterele neexplorate ale vieții pot fi mai înfricoșătoare decât cele mai întunecate coșmaruri.

Și așa, în vara anului 2004, în mijlocul febrei și a privirii străbunicăi mele care venea dincolo de vălul morții, am simțit că m-am intersectat cu ceva ce depășește înțelegerea noastră obișnuită. Astfel, în fiecare noapte în care întunericul se luptă cu lumina, am învățat că misterul poate fi mai prezent decât credem, iar poveștile din trecut pot bate la fereastră, cerându-și să fie auzite.