De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-10 01:37:00

Vise

Într-o seară înstelată, cu aerul răcoros al toamnei începând să se strecoare printre străzile liniștite ale micului oraș, am ieșit în grabă din casă pentru a cumpăra o pâine proaspătă. Lumina străzilor se reflecta în picăturile fine de ploaie, creând un peisaj misterios și aproape ireal. Nici nu mă așteptam că această plimbare simplă avea să devină poarta către un coșmar care mă va bântui pentru tot restul vieții.

Trecând pe lângă casele întunecate și puțin lumină, am simțit un fior pe șira spinării, ca și cum cineva mă privea din umbrele adânci ale trotuarului. M-am întors rapid, privind încercănat în jur, dar nimeni nu părea a fi acolo. Îmi spusesem că era doar imaginația mea jucându-mi feste, dar în acel moment, un bărbat ciudat a apărut din umbră.

„Dă-mi sufletul tău,” a rostit el cu un glas șuierător, făcându-mă să tresar. Inițial, am crezut că era o glumă de prost gust, așa că am izbucnit în râs, încercând să îndepărtez ciudata senzație de neliniște care mă cuprinsese. Dar omul nu s-a oprit, ci a continuat să repete aceeași propoziție lugubră.

„Dai, măcar, o privire la asta,” a spus el în cele din urmă, scoțând din piept o sferă strălucitoare și ciudată. Era ca și cum în interiorul ei ar fi pulsat ceva, ceva malefic și înspăimântător. Am privit-o înmărmurit, incapabil să îmi dezlipesc privirea de pe acea misterioasă creație.

Fără să îmi dau seama, omul și-a ridicat mâna și a aruncat sfera în direcția mea. Am reacționat instinctiv, încercând să o resping, dar gestul meu a părut inutil. Sfera a intrat în mine, traversându-mi pieptul cu o durere rece și apoi am simțit cum totul se estompează în jurul meu.

Am deschis ochii și m-am trezit într-un loc straniu, unde culorile erau distorsionate și legile fizicii păreau să nu mai funcționeze. Totul părea ca un tablou suprarealist scos din coșmarul lui Salvador Dali. Am încercat să-mi scot aceste gânduri din minte, să cred că totul nu era decât un vis înfricoșător, dar realitatea se îngrămădea cu brutalitate în jurul meu.

Înainte să pot reacționa, o senzație înfiorătoare a trecut prin mine. Gheare ascuțite, ca niște cuțite ascuțite, au trecut prin spatele meu cu o durere care a sfâșiat până și cea mai adâncă stratură de înțelegere. Am dat un urlet înspăimântător și m-am trezit din pat, sudat într-o stare de panică pe care n-o mai simțisem de când eram un copil speriat de monștrii de sub pat.

În timp ce mă prăbușeam, m-am trezit în fața oglinzii. O privire speriată și obosită îmi reflecta teama în ochi. M-am întors cu grijă și am observat că spatele meu era plin de zgârieturi adânci, în sânge. Parinții mei intraseră în cameră și s-au uitat la mine cu o privire întrebătoare.

"Ce s-a întâmplat?", au întrebat ei în cor, privindu-mă cu o combinație de îngrijorare și scepticism.

"Am fost atacat," am șoptit, încercând să-mi adun gândurile și să le povestesc ceea ce se întâmplase. Le-am relatat întreaga experiență, de la întâlnirea cu bărbatul ciudat până la senzația înfricoșătoare din acel loc straniu.

Părinții mei au schimbat priviri neliniștite. "Dragă, cred că ai avut doar un coșmar foarte intens," a spus mama mea, încercând să mă liniștească. "Nu există nicio zgârietură pe tine."

Am privit din nou în oglindă și, într-adevăr, zgârieturile păreau să fi dispărut. Am simțit cum mintea mea se agita între rațional și irațional, între ceea ce știam că ar fi putut fi realitate și ceea ce inima mea refuza să accepte.

În noaptea aceea, am avut coșmaruri întunecate, unde umbrele amenințătoare mă învăluiau și mă trag într-o lume a terorii fără sfârșit. În fiecare vis, acel bărbat ciudat și sfera strălucitoare reapăreau, iar vocile lor îmi șopteau în ureche cerându-mi sufletul meu.

Zilele și nopțile au devenit tot mai confuze, cu limitele dintre realitate și coșmar estompându-se treptat. Am început să evit să ies din casă, să mă ascund în întuneric și să-mi pierd încrederea în ceea ce însemna normalitatea. Părinții mei mă priveau cu îngrijorare, dar încă mai credeau că totul era în capul meu.

În cele din urmă, mi-am pierdut însăși încrederea în mintea mea. Am simțit cum mă îndreptam spre nebunie, cu adevărul și iluziile amestecându-se într-un labirint obscur. Încercam să găsesc un sens în tot acest coșmar, să găsesc o cale de a scăpa, dar mă simțeam prins într-o realitate stranie, o realitate care se hrănea cu fricile mele cele mai profunde.

Astăzi, mă ascund în camera mea, scriind aceste cuvinte într-un efort disperat de a lăsa o mărturie a ceea ce mi s-a întâmplat. Încă mai aud șoaptele bărbatului ciudat și văd sfera strălucitoare în visele mele întunecate. Nimeni nu pare să mă creadă, iar încercările mele de a găsi răspunsuri în lumea reală par zadarnice.

Îmi amintesc de vorbele lui Stephen King, autorul cărților care m-au obsedat dintotdeauna. El ne învață că teroarea poate veni din cele mai neașteptate colțuri ale minții umane și că lupta cu propriile noastre demonii poate fi mai înfricoșătoare decât orice coșmar. Astăzi, mă consider o victimă a unei forțe malefice pe care nu o pot înțelege sau explica.

Poate că e adevărat că părinții mei cred că am inventat toată această poveste. Dar sper ca cineva să citească aceste cuvinte și să înțeleagă că ceea ce trăiesc este mai mult decât o simplă fantezie. Sper ca cineva să creadă că realitatea înfricoșătoare pe care o trăiesc nu e doar un produs al imaginației mele, ci o forță nevăzută care m-a prins în capcana ei malefică.

Într-o lume în care linia dintre realitate și coșmar devine tot mai subțire, rămâne doar această mărturie scrisă. O mărturie a unui suflet răvășit de teroare, în căutarea disperată a adevărului și a eliberării.