De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-10 01:38:25

Casa

Era o noapte întunecată și rece, iar ploaia bătea cu putere în ferestrele casei. În mijlocul acestei atmosfere sinistre, tânăra Jenny s-a trezit brusc, simțind cum pielea i se făcuse mătăsoasă de frisoane. Zăcând sub pătura groasă, își frecă ochii somnoroși și încercă să își adune gândurile. Cu toate că în cameră era întuneric și liniște, parcă aerul era încărcat cu ceva inexplicabil.

Își aduse aminte de conversația avută cu colega sa de bancă, Alice. "Asta am auzit-o de la colega mea de bancă că i s-a întâmplat maică-sii", gândi Jenny. Erau povești stranii care circulau în micul lor oraș. Povești despre case bântuite și despre întâmplări înfricoșătoare, dar Jenny nu era genul de persoană care să dea crezare astfel de lucruri. Sau cel puțin asta își spunea.

Cu toate acestea, senzația ciudată pe care o simțea nu o părăsea. De parcă ceva o chema, o îndemna să facă ceva în ciuda înțelegerii sale raționale. Își aminti că Alice menționase casa vecină ca fiind bântuită. Era o construcție veche, cu o istorie încărcată de tragism. Spuneau că familia care locuise acolo cu mulți ani în urmă murise într-un mod ciudat, pe 26 noiembrie 1963. Și ghici ce? Era chiar 26 noiembrie.

Jenny simți că ceva nevăzut o trăgea către acea casă. Își spuse că nu avea niciun sens să se îngrijoreze și că totul era doar o coincidență. Cu toate acestea, pur și simplu nu se putu abține. Își luă o haină groasă și se strecură afară, sub ploaie.

Casa vecină se profilă în fața ei, silueta ei veche și înspăimântătoare parcă i se înfățișa mai puternică în întunericul nopții. În ciuda răționamentului său, pasul ei era hotărât și ritmul său cardiac se accelera. Își spuse că doar aruncă o privire prin fereastră și se întoarce apoi acasă. Asta va fi tot.

Închise umbrela și începu să se apropie de ușa casei. Cu fiecare pas, părul i se zburlia pe ceafă, iar senzația că nu era singură în acea noapte o cuprinse din nou. Ușa era ușor întredeschisă, ca și cum cineva ar fi intrat sau ar fi vrut să iasă în grabă. O clipă de îndoială o lovi, dar curiozitatea îi învingea teama.

Încet, își trecu pragul și păși înăuntru. Lumina palidă a lunii pătrundea prin geamurile aburite, dezvăluind o scenă de aparentă liniște. Jenny se așeză în mijlocul camerei, privind în jur cu privirea tulbure. Deodată, un vânt rece îi făcu să tresară și simți o suflare umedă pe ceafă.

Fără să vadă vreun semn al vieții, își reaminti de povestea cu dulapurile. Își dădu seama că stătea chiar în fața lor. Cu inima bătând sălbatic, se îndreptă spre acele dulapuri cu ușile întredeschise. Într-un act de curaj și nebunie, începu să le deschidă.

În clipa aceea, toate farfuriile din interior căzură cu un zgomot înfiorător. Zgomotul strident al porțelanului spart se răspândi în întreaga casă, iar sufletul lui Jenny părea că este cuprins de ghearele fricii. Cu inima în gât, se întoarse să fugă, dar în acel moment simți o mână rece și deformată atingându-i umărul.

Îngrozită, se întoarse să privească în față și în fața ei văzu o siluetă palidă, desprinsă parcă din coșmar. Era ca și cum familia care murise cu mulți ani în urmă renăscuse în fața ei. Fețele lor erau contorsionate de suferință și ochii lor păreau să îi străpungă sufletul. Fără să își dea seama cum, se trezi în mijlocul unei prezențe înfricoșătoare, într-un vortex al trecutului și prezentului.

Cu toții o priveau, iar în ochii lor îi văzu suferința și dorința de a-și împărtăși povestea. Își dădu seama că sufletele lor rămăseseră în acele ziduri, capturate într-o lume întunecată între viață și moarte. Și acum, cu trecerea anilor, se luptau să își găsească pacea.

În mijlocul acelui caos de emoții și senzații, Jenny simți că începe să înțeleagă. Începu să le vorbească cu o voce tremurândă, încercând să le ofere consolare și să le aline suferința. Cu fiecare cuvânt, cu fiecare intenție bună, parca atmosfera se calma. Suflarea rece se retrase și lumina palidă se estompa, lăsând-o pe Jenny singură în întuneric.

Privi în jurul său și realiză că se afla din nou în mijlocul casei, cu dulapurile deschise și farfuriile zăcând pe podea. Cu inima încă bătând sălbatic, părăsi casa în grabă, simțind cum ploaia îi spăla fața și frământa gândurile.

De la acea noapte, povestea casei bântuite deveni și mai înfricoșătoare și mai intrigantă. Oamenii din oraș își amintesc de acea noapte, de fata tânără care a îndrăznit să pătrundă în trecut și să comunice cu sufletele prizoniere ale trecutului. Căci în acele clipe, Jenny ajunse să înțeleagă că nu toate misterele se ascund în întunericul nopții, ci uneori ele se găsesc în adâncul inimilor și sufletelor oamenilor.