No Image!
Witch Murder De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-10 01:39:43
Spirite
  • Povestea Înfricoșătoare a Dusmăniilor Îngropate

  • Într-un colț uitat de lume, într-un mic cătun în care timpul părea că a uitat să mai treacă, trăiau două țigănci dusmance. Aveau fețe încărcate de vise neîmplinite și ochi care păreau că poartă în adâncurile lor tainele întunecate ale universului. Numele lor erau Valeria și Marika, iar legenda spunea că într-o noapte de furtună, când fulgerele făceau să tremure cerul și tunetele răscoleau pământul, cele două femei își rostiseră blesteme și s-au condamnat una pe alta la suferință veșnică.

    Au trecut doi ani de la acel incident nefericit, iar morții erau pe urmele lor. Viața lor devenise mai mult decât un coșmar, era o realitate înfricoșătoare. Într-o zi, Marika a căzut pradă unei boli misterioase, o boală fără nume care a ținut-o prizonieră în patul ei uzat și îmbibat de suferință. În cele din urmă, privirile ei tulburi s-au închis pentru totdeauna, iar sufletul ei s-a desprins de trupul chinuit.

    Valeria a privit neputincioasă cum trupul lui Marika era coborât cu grijă în mormânt, într-o zi sumbră de toamnă. Cimitirul se întindea în spatele casei ei mici și triste, iar fantana cea veche, cu apa ei adâncă și limpede, nu era departe. Se spunea că apa acelei fântâni conținea puteri magice, dar în acel moment, Valeria nu simțea decât durerea inimii sale sfâșiate.

    Noaptea a venit încet, cu un vânt care șuiera amenințător printre copacii vechi. Valeria a aprins o lumânare și s-a îndreptat spre fântână, îngenuncheând cu grijă lângă mormântul unde odihnea acum dusmănia ei. Flacăra lumânării tremura, lăsând să se vadă umbrele dansând pe pereții casei ei. În timp ce își privea chipul în apă, parcă ar fi văzut umbra lui Marika în spatele ei, o umbră palidă și eterică.

    Cu gesturi clămpănitoare, Valeria a aprins lumânarea și a rostit cuvintele pe care le spusese de atâtea ori în gând: "Să-ți găsești drumul spre lumină, Marika." După aceea, s-a lăsat copleșită de oboseală și s-a așezat lângă fântână, cu lumânarea încă arzând în mâna ei.

    Nu știe cum, dar a adormit acolo, pe pământul umed, sub cerul înstelat. Într-un final, însă, somnul i-a fost sfâșiat de un vânt rece și ciudat, care a început să-i șoptească numele. A deschis ochii, iar inima i-a sărit în piept. În fața ei se ridica figura albă și pălălăie a lui Marika, cu părul lung și vâlvoi, care îi acoperea aproape complet fața.

    "Te voi lua cu mine," șoptea Marika într-o voce șuierătoare și înspăimântătoare. "Te voi lua cu mine."

    Groaza a cuprins-o pe Valeria, care a încercat să se ridice, dar picioarele i se clătinau sub ea. Umbra lui Marika se apropia tot mai mult, iar ochii ei fără viață pătrundeau în sufletul lui Valeria ca niște cuțite ascuțite. A încercat să-și întoarcă privirea, dar parcă nu mai avea control asupra propriilor mișcări.

    În cele din urmă, umbra a ajuns chiar în fața ei. Valeria a simțit o adiere rece și a simțit atingerea de gheață a degetelor lui Marika pe fața ei. "Te voi lua cu mine," a șoptit din nou Marika, iar Valeria a simțit cum întunericul începe să o învăluie.

    Dar apoi, ca prin minune, întunericul s-a risipit. Valeria s-a trezit pe pământul ud, lumânarea stinsă în mână. În timpul acela, răsărea timid soarele, luminând încet împrejurimile. Era doar o amintire a visului? Sau oare ceva mai malefic se petrecuse în realitate?

    Cu inima în gât, Valeria s-a ridicat și s-a îndreptat spre biserică, unde a găsit preotul satului. I-a povestit totul, fiecare detaliu al întâmplării sinistre de la fântână, umbra lui Marika, cuvintele înspăimântătoare. Preotul a ascultat în tăcere, iar ochii lui s-au strâns într-o expresie de gravitate.

    "Există forțe dincolo de înțelegerea noastră," i-a spus preotul în cele din urmă. "Răul și binele, trecutul și viitorul, toate se împletesc în moduri pe care nu le putem cuprinde. Ai trecut printr-o încercare, dar trebuie să rămâi puternică."

    Valeria a plecat de la biserică cu gândurile învăluite într-un amestec de teamă și curiozitate. În următoarele zile, un sentiment straniu de neliniște a crescut în ea, ca un ghem care se desface treptat. Până când, într-o zi, Valeria a fost găsită moartă în casa ei mică, chipul ei încruntat într-o expresie de groază și o lumânare stinsă în mâna ei.

    Legenda celor două țigănci dusmance s-a răspândit în sat ca un foc de paie. Oamenii s-au întrebat dacă cele două suflete au fost blestemate de la început sau dacă răul din interiorul lor a atras forțe întunecate. În nopțile înstelate, unii își închideau ferestrele și se adăposteau sub cearceafuri groase, temându-se că umbra lui Valeria sau a lui Marika ar putea veni să-i ia cu ele în lumea necunoscută dincolo de viață.

    Și astfel, în miezul nopții, sub lumina palidă a lunii, legenda celor două țigănci dusmance trăia în sufletele oamenilor și continua să străbată timpul, ca o poveste de suspans și horror, într-un colț uitat de lume.

    Lasa un Comentariu

    Nu esti Conectat!