De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-06 07:54:47

Cladiri abandonate

Într-un orășel uitat de vreme, în mijlocul un teatru vechi și misterios, se afla un element curios care aparținuse odată faimosului actor de teatru englez, James Fontaine. Se spunea că acest element era un obiect blestemat, înfiorător și plin de secrete întunecate. Cine l-ar fi atins, ar fi simțit o undă de frig parcă venind din adâncul iadului.
James Fontaine era renumit pentru rolul său al lui Hop-Frog, un personaj bufon din adaptarea scenică a povestirii lui Edgar Allan Poe cu același nume. Toate privirile erau ațintite asupra lui în acea fatidică reprezentație din 1922. În culisele teatrului, o atmosferă încărcată de energii sinistre prevestea o tragedie iminentă. Actorul simțea un fior neplăcut în coloana lui vertebrală, ca și cum undeva în bezna teatrului, o prezență malefică își întindea mâinile asupra destinului lui.
În timpul reprezentației, un vânt rece și nepământean a suflat prin sala de teatru, luminile tremurau ca flăcările sclipitoare ale unei lumânări. În momentul culminant al piesei, când Hop-Frog își lua răzbunarea, un terifiant accident a avut loc. O parte a decorului a căzut de sus, zdrobindu-l pe James Fontaine și aruncându-i capul în publicul înspăimântat. Un țipăt colectiv al terorii a răsunat în teatru în acel moment macabru.
După moartea sa tragică, obiectul curios, pe care l-a purtat în repetate rânduri în timpul reprezentațiilor, a fost păstrat într-un loc special al teatrului. Dar, curând, incendii misterioase au început să izbucnească în jurul său, lăsând pe toată lumea perplexă și speriată. Se credea că acesta era rezultatul unei blesteme puternice, iar oamenii evitau să se apropie de obiectul cu puteri neînțelese.
Povestea din spatele piesei lui Hop-Frog părea să prindă viață în moduri insidioase. Focul, elementul central al reprezentației, își făcea apariția și în afara scenei, distrugând totul în calea sa. Oamenii începură să vorbească despre legătura inexplicabilă dintre povestea tragică a lui James Fontaine și propul blestemat. Cineva spuse că, înainte de moartea sa, actorul rostea cuvinte ciudate și neînțelese în timpul repetițiilor, ca și cum ar fi fost posedat de vreo forță întunecată.
Obiectul era însoțit și de un misterios fenomen – crucile sinistre care apăruseră pe pereții casei lui James după moartea a șapte membri apropiați ai familiei sale. În fiecare noapte, se spunea că casa era plină de umiditate, dar dimineața, umiditatea dispărea ca prin minune, lăsând în urmă aceste semne fantomatice. Era ca și cum fantomele celor dragi încercau să transmită ceva dincolo de morminte.
Vizitatorii curajoși care se aventurau în casa lui James Fontaine au povestit despre experiențe înfricoșătoare. Râsete dezlănțuite și sinistre umpleau fiecare colțișor al casei. Sunetul clopoțeilor din podul în care era păstrat bastonul lui Hop-Frog risipea liniștea nopților întunecate. Și cu toate că ladă era închisă cu grijă, un zgomot înspăimântător părea să se audă dinăuntru, ca și cum bufonul blestemat ar fi căutat o cale să evadeze în lumea muritorilor.
Această poveste de suspans și horror a rămas în memoria locuitorilor orășelului și a devenit subiectul discuțiilor în serile întunecate, la lumina lumânărilor tremurătoare. În viziunile lor, se zăreau umbrele tulburătoare ale lui Hop-Frog și ale actorului blestemat, căutând pacea de dincolo de morminte.
În cele din urmă, teatrul și casa lui James Fontaine au fost părăsite și au căzut în ruină. Însă povestea ciudată a rămas în amintirea celor câțiva care îndrăzniseră să afle adevărul dincolo de aparențe. Există întotdeauna ceva sinistru și misterios în legătură cu vechile teatre și cu poveștile nespuse ale celor care au strălucit pe scenele lor.
Așa că, dragi cititori, păstrați-vă umbrele aproape și lăsați-vă imaginația să vă conducă prin lumea întunecată și fascinantă a poveștilor înfricoșătoare, unde realitatea și ficțiunea se întrepătrund în mod inexplicabil. Iar acum, lăsați-mă să vă urez noapte bună și să aveți grijă, pentru că cine știe ce ar putea ieși din bezna nopții și din adâncurile tenebroase ale sufletului uman. În cele din urmă, așa cum spunea Edgar Allan Poe, "Toată lumea moare - singură."