De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-03 19:57:53

Cladiri abandonate

Sasha și Sharon erau gemene. Fetele aveau 13 ani și trăiau în orașul Drak Wood. Erau în vacanța de vară. Tatăl lor murise acum 3 ani, așa că ele locuiau cu mama lor. Ele erau prietene foarte bune și erau în aceeași clasă. Intr-o dimineață, Sasha se trezi foarte bine dispusă. La fel și Sharon. Au hotărât că după micul-dejun să se ducă la o plimbare prin oraș. La micul dejun, cele două s-au certat, așa că nu au mai mers împreună în oraș. Sasha a ieșit cu prietenii ei, iar Sharon a ieșit în grădina să se joace cu cățelul.

În oraș, Sasha discuta cu prietenii ei despre școală, teme și altele. Fără să-și dea seama, au ajuns la fosta școală. Acum aceasta era părăsită pentru că, spunea bunica lor, în școală au murit mulți copii și profesori. Lory (prietenă cea mai bună a Sashei) a provocat-o pe aceasta să intre în școală.

"Bine, dar nu intru singură," a spus Sasha.

"Eu cred că mai bine rămânem aici," a spus Carina.

"Ei bine, eu cred că mai bine intrăm. Doar nu ți-e frică, nu?" a întrebat Raul.

"Normal că nu. Doar că trebuie să ajung repede acasă să-mi fac temele," găsi Carina o scuză.

"Dar suntem în vacanță. Mai exact în iunie. Mai este mult până începe școala," a spus Lory.

"Pai intrăm sau ce facem?" a întrebat Zac.

Prieteni intrară în școală. Praf și o atmosferă sinistră îi întâmpinară pe holurile încărcate de amintiri. Toți se plimbau cu curiozitate și uimire prin clădirea părăsită.

"E atât de înspăimântător aici," spuse Carina, încercând să-și ascundă teama.

"Dacă vreți să vă arăt ceva cu adevărat înfricoșător," spuse Raul, "urmăriți-mă."

El deschise ușa unei săli de clasă întunecate și toți ceilalți îl urmară cu privirile. Înăuntru, pereții erau înnegriți, tavanul scorojit, iar mobilierul era acoperit de praf gros.

"Cum arată această sală!" exclamă Lory. "Parcă am intrat într-un film horror."

"Taci, nu mai fi așa superstițioasă," spuse Raul, dar și el părea puțin neliniștit.

Sasha se apropie de o masă, iar de sub praful dens, zări ceva ciudat - o carte veche și întunecată. Cu mâini tremurânde, o luă și începu să o șteargă de praf. Pe copertă, cuvântul "Necronomicon" era scris cu caractere ciudate și înspăimântătoare.

"Lăsați-o jos! Nu știți ce este aceea carte!" strigă Carina.

"Necronomiconul este o carte blestemată," spuse Lory, cu glas tremurat. "Se spune că conține cunoștințe interzise și invocări ale unor entități malefice."

"Toate acestea sunt doar superstiții," răspunse Raul, dar nu putea să nu se întrebe dacă ar trebui să lase cartea înapoi.

Sasha era atrasă irezistibil de misterul cărții și hotărî să o deschidă. Paginile erau scrise într-o limbă necunoscută, iar ilustrațiile erau stranii și înfricoșătoare. Încet, cuvintele necunoscute începură să prindă viață și să se rostească în mintea ei ca o invocație.

În acel moment, o adiere rece străbătu încăperea, iar lumina slăbi, lăsând în urmă doar umbre amenințătoare. Sasha și prietenii săi au realizat că au deschis ceva ce nu trebuia să fie deschis. Într-o panică, încercară să iasă din sala întunecată, dar ușa se închise brusc în spatele lor și nu se mai putea deschide.

Sasha încercă să păstreze calmul și să găsească o cale de scăpare. Își aminti că ușa era deschisă când au intrat, dar acum refuza să se miște. Încercă să o tragă cu toată puterea ei, dar fără succes.

"Trebuie să găsim o altă ieșire," spuse ea, privindu-și prietenii cu ochi hotărâți.

Lory începu să tremure și să plângă. "Nu-mi place aici! Vreau să plecăm! Vreau să plecăm!"

Raul se apropie de ea și o îmbrățișă cu tandrețe. "Nu-ți face griji, vom găsi o cale de ieșire. Trebuie doar să rămânem calmi și să fim uniți."

În timp ce căutau o altă cale de ieșire, au observat că clădirea începuse să se transforme într-o închisoare vie. Pereții se micșorau, iar ușile se schimbau constant de loc, făcându-le să se simtă mai dezorientați decât oricând.

După ceva timp, au dat peste o ușă veche de lemn înfundată într-un colț. Cu emoție, Sasha încercă să o deschidă și surprinzător, se deschise. Însă, în fața lor nu erau coridoarele părăsite ale școlii, ci un coridor ciudat, întunecat și labirintic.

Raul privi îngrijorat în adâncimea coridorului. "Ce este acest loc?"

"Pare că am ajuns în altă dimensiune," spuse Carina, încercând să-și regăsească curajul. "Să explorăm, poate găsim o cale de a ne întoarce acasă."

Pe măsură ce se aventurau în coridor, senzația că cineva îi urmărea începu să-i înspăimânte și mai mult. Fiecare pas părea să fie cântărit de o prezență sinistră, dar nimic nu era vizibil în întuneric.

Timpul părea să se fi oprit în această dimensiune misterioasă. Ceasurile erau inexistente, iar lumina lunii care pătrundea printre ferestrele înalte nu părea să schimbe nimic. În cele din urmă, Sasha și prietenii săi se întâlniră cu un perete de piatră ce părea să nu aibă sfârșit.

"M-am săturat de așteptat să se întâmple ceva! Trebuie să facem ceva pentru a scăpa de aici," exclamă Zac, lovind pumnul în peretele de piatră.

Dar cu fiecare lovitură, un sunet ciudat îi răspunse. Ceva se mișca dincolo de zidul de piatră. Aproape ca și cum peretele ar fi respirat și ar fi trăit. Înspăimântați, se retraseră în grabă și se ascunseră într-un colț al coridorului.

Toți erau copleșiți de frică și disperare. Raul se uită către Sasha cu un zâmbet slab.

"N-am crezut că o plimbare într-o școală părăsită ne-ar aduce atâtea necazuri."

Dar Sasha nu putea să-i răspundă, pentru că în acel moment, un șuierat ciudat și o lumină înfricoșătoare îi învăluiseră. Era ceva în aer, ceva ce nu putea fi văzut cu ochii goi. O forță necunoscută îi trăgea încet spre locuri necunoscute.

Zac se apropie de prima ușă și o deschise cu grijă. Însă, în loc să găsească o ieșire, descoperi o altă sală de clasă goală, la fel ca celelalte.

"Parcă suntem prizonieri în acest loc blestemat," spuse el, privindu-și prietenii cu disperare.

Sasha își aminti de colierul pe care l-a găsit în sala de clasă de la etajul 3 și își atinse gâtul, dar acum nu mai purta colierul.

"Colierul meu... unde e?" întrebă ea.

Prietenii săi priviră în jur, dar nu se vedea nicio urmă a colierului. Părea că s-a evaporat în neant.

"Dacă nu ne concentrăm, vom fi prinși aici pentru totdeauna," spuse Raul, încercând să-și recapete calmul.

"Poate există o modalitate de a scăpa de această dimensiune ciudată," sugerase Lory. "Trebuie să căutăm un indiciu sau ceva care să ne ghideze."

Carina, care încă tremura de frică, se apropie de o masă veche și prăfuită din holul școlii. Pe masă, zări o carte deschisă cu paginile scrise într-un limbaj străin și misterios. Ea se uită mai atent și realiză că era Necronomiconul, aceeași carte blestemată pe care Sasha o găsise la etajul 3.

"Ar trebui să lăsăm cartea asta în pace," spuse Carina, cu vocea tremurândă.

"Necronomiconul... a adus toate acestea," își dădu seama Sasha. "Trebuie să găsim o modalitate de a închide această carte."

Împreună, Sasha și prietenii săi căutară cu disperare o cale de a distruge sau închide Necronomiconul. Aproape de un perete dintr-un coridor, văzură o masă metalică mică pe care erau așezate câteva obiecte misterioase. Pe masă se afla o lanternă veche, un ciocan, și o sticlă de lichid ciudat.

"Uitați! Probabil aceste obiecte ne vor ajuta," spuse Sasha.

Lory luă lanterna, iar Zac și Raul luară ciocanul și sticla cu lichid. Cu o privire hotărâtă, Sasha luă cartea în mâini.

"Să distrugem asta odată pentru totdeauna," spuse ea, iar ceilalți își ridicară obiectele pe care le aveau.

În acel moment, însă, pereții începură să tremure și o serie de sunete ciudate îi învălui. Întreaga clădire părea să reacționeze la intenția lor de a distruge Necronomiconul.

"Trebuie să fim rapide," spuse Carina, ținându-și cuțitul în mână, pregătită să atace cartea.

Ei se adunară în cerc și, într-o mișcare sincronizată, lovind cu toții cartea cu obiectele pe care le aveau în mâini. Un fulger puternic îi lovi în momentul în care atingerile lor au intrat în contact cu Necronomiconul.

O undă de energie malefică se propagă prin întreaga clădire, iar pereții începură să se fisureze. Simțeau cum lumea se destramă în jurul lor. Înfricoșați, săriră spre ușa pe care o văzuseră anterior.

"Acum sau niciodată!" strigă Sasha, tragând de mânerul ușii cu toată forța ei.

Ușa se deschise în sfârșit, dezvăluind o scăpare din acest tărâm întunecat. Prietenii săi se uitară unul la altul cu o bucurie amestecată cu teamă, apoi începură să alerge spre libertate.

În momentul în care părăsiră clădirea părăsită, întreaga construcție se prăbuși și dispăru într-un văl de întuneric. Cu inima strânsă, își priviră orașul natal, dar își dădură seama că acesta nu mai era același loc.

Ei ajunseră într-o lume străină, una pe care nu o mai recunoșteau. Dar, indiferent de ceea ce i-a aștepta, știau că fuseseră uniți în fața terorii și că avea să le rămână o poveste de groază pentru tot restul vieții.

Povestea lor nu s-a încheiat încă, ci doar a intrat într-un nou capitol. Priveau spre orizont, pregătiți pen