De Sfantu_Dracu la data: 2023-08-03 19:36:34

Padure

Într-o noapte misterioasă de toamnă, grupul de prieteni s-a adunat în jurul unui foc aprins în curtea casei bântuite, o clădire veche, părăsită de mult timp, cu o istorie întunecată ce rămăsese prinsă în amintirea locului. Eram Eu, Mihai, Cosmin, Andreea, Florin, Cristina, Mihaela, Mihnea, George și Andreea Robert, fiecare cu ochii larg deschiși și sufletele pregătite pentru aventură. Își doreau să dovedească că supranaturalul nu există, dar curiozitatea și setea lor de senzații tari îi împingeau într-o lume necunoscută.

Flăcările dansau în ritmul vântului ce sufla din pădurea sinistră aflată în apropiere, iar luna sângerie se ridica în cerul nopții, aruncând o lumină misterioasă peste cimitirul din apropiere. Aproape că se auzea suspinul întunericului, iar răcoarea din aer le pătrundea în oase, făcându-i să simtă cum frica se strecoară în sufletele lor.

Andreea, cea curajoasă și încrezătoare, luă cuvântul: "Ce-ar fi să încercăm să invocăm o putere divină pentru a ne arăta că totul nu este decât o închipuire?"

Mihaela se holbă la ea cu ochii mari: "Ești nebună? Nu știi ce ar putea atrage asupra noastră?"

Dar curiozitatea le era mai puternică decât teama, iar toți aprobară ideea, cu inimile bătând cu putere. În mijlocul curții, înconjurați de lumina slabă a lumânărilor, ținându-se de mână, începură să rostească incantații vechi, străvechi, pe care le găsiseră într-un vechi manuscris. Cuvintele păreau să prindă viață, iar în jurul lor se simți o prezență întunecată, o umbră nefirească care începu să se învârtă în vârtejul vântului.

În acea clipă, o ușă ruginită scârțâi înspăimântător în fundal. Un fior le străbătu coloana vertebrală și se întrebau dacă aveau să rămână cu adevărat singuri în această călătorie în necunoscut.

Mihai simți cum o mână rece îi atinse umărul și sări de parcă ar fi fost mușcat de un șarpe. Se întoarse brusc, dar nu era nimeni acolo. Toți prietenii îl priveau cu ochii cât cepele, iar Mihaela încercă să zâmbească pentru a detensiona atmosfera.

Însă, începând să se întâmple evenimente inexplicabile, nici măcar ea nu mai reuși să ascundă frica din privirea ei. Lumânările se stinseră brusc, iar în locul lor, în flacăra focului, se văzu chipul unei femei palide și frumoase, dar cu o privire agresivă și plină de ură.

"Fantoma bântuie această casă," spuse Cristina cu vocea tremurândă. "A fost o femeie singură, părăsită de cei dragi, iar sufletul ei a rămas captiv în aceste pereți."

Dorind să afle mai multe despre povestea tragica a femeii, prietenii părăsiră curtea și se aventurară înăuntrul casei bântuite. Era întuneric și răcoare, iar sunetul pașilor lor se auzea ciudat și înspăimântător. Un coridor lung îi conduse spre o cameră mică și murdară, în care zăceau obiecte vechi și prăfuite.

Florin ridică un cufăr în căutarea unor indicii, iar în acel moment se auzi un țipăt ascuțit ce-i făcu pe toți să tresară. În spatele lui, în oglindă, se putea vedea chipul femeii fantomă, cu ochii săi albaștri strălucind în bezna camerei.

Prietena lor Andreea, cea mai sceptică dintre toți, își puse mâinile pe umerii lui Florin și îi spuse calm: "Poate doar suntem obosiți și imaginăm totul."

Dar atunci, un murmur sinistru se auzi în jurul lor, iar în oglindă apăru chipul palid al tuturor prietenilor lor, cu ochii scânteind de un albastru intens. Își priviră reflexiile terifiați, neputând să-și creadă ochilor.

Povestea lor doar începuse, iar suspansul se întindea ca un misterios val de ceață, urmând să dezvăluie taine îngropate în întunericul acestei case bântuite. Cu toții simțeau că nu mai erau singuri și că, indiferent cât de mult încercau să nege existența supranaturalului, realitatea le arăta contrariul.

Odată cu începerea ploii, atmosfera deveni și mai înspăimântătoare. Picăturile grele loveau acoperișul casei bântuite cu un sunet sinistru, iar fereastra spartă lăsa să intre curentul rece al nopții. În ciuda fricii, prietenii rămăseră hotărâți să descopere adevărul din spatele misterelelor ce pândeau în întuneric.

În timp ce explorau casa, descoperirile lor deveneau din ce în ce mai înfiorătoare. În camera de alături, pe un vechi birou, găsiră un jurnal rămas intact de-a lungul anilor. Cu mâini tremurânde, Mihnea începu să citească rândurile scrijelite cu cerneală veche:

"Am săpat adânc în inima pădurii, încercând să invoc puterea divină pentru a-mi aduce înapoi familia cea pierdută. Însă, ceva înfricoșător a ieșit din întuneric și sufletul meu s-a transformat într-o umbră a răutății. Mă tem că nu pot opri această entitate malefică ce a învăluit acest loc sacru. Lăsați-mă să mor în pustietate, înainte ca monstrul să scape de sub controlul meu."

Citind aceste cuvinte, inima lor bătea cu putere, iar părul le stătea în vârf. Părea că spiritele celor ce au trăit în acea casă încă își caută odihna, iar invocarea puterii divine a fost sursa tuturor necazurilor.

În timp ce se îndreptau spre acoperiș, unde puteau vedea mai bine pădurea întunecată, George observă o scrisoare prinsă sub un pervaz. O desfăcu și înfruntă privirea scrisă de mână a femeii bântuite, cu un mesaj straniu și încrezător: "Veți regreta că ați îndrăznit să intrati în locul meu sacru. Nu veți scăpa niciodată din întunericul ce mă învăluie."

În timp ce ploaia își continua dansul sinistru, senzația că sunt observați și urmăriți de priviri necunoscute le încrețea sufletele. Ochii albaștri ai femeii fantomă păreau să-i privească din umbrele pădurii, iar când întorceau privirea, dispareau în neant.

Cosmin sugerase să exploreze pădurea în căutarea unor indicii, dar ceilalți erau reticenți. În ciuda acestui fapt, curiozitatea îi copleși pe toți, iar grupul își îndreptă pașii spre pădurea întunecată.

Printre copacii bătrâni și muribunzi, părea că timpul își pierduse sensul. Fiecare pas îi purta spre mai adânci întunericuri, iar picioarele li se încurcau în tufe și rădăcini ce păreau să se miște sub picioarele lor.

Într-un moment de liniște întrerupt de picăturile de ploaie, Cristina zări o formă stranie mișcându-se prin tufișuri. Înăuntrul ei, instinctul de supraviețuire strigă să fugă, dar nu putea să lase lucrurile nedescoperite.

Cu respirația tăiată, se apropie de acea umbră și rămase uimită când descoperi un mic altar în mijlocul pădurii. Lumânări aprinse ardeau într-o dans bizar, iar în centrul altarului se afla o carte veche, deschisă pe o pagină ciudată, plină de simboluri străvechi și necunoscute.

Încercă să dezlege misterul acestei descoperiri când, dintr-o dată, un vânt puternic începu să suie, iar picăturile de ploaie începură să se transforme în stropi de sânge. Înfricoșată, Cristina încercă să se înapoieze la ceilalți, dar părea că pădurea nu-i mai recunoștea drumul.

În timp ce alerga dezorientată, un strigăt îi sfâșie urechile, iar în fața ei apăru figura palidă a femeii fantomă, cu ochii săi albaștri pătrunzători, însetată de răzbunare.

Mai multe umbre se iviră din întunericul pădurii, înconjorându-i pe toți prietenii. Auziră râsuri malefice și șoapte într-o limbă veche, necunoscută lor. Înspăimântați și neștiind cum să facă față acestui asediu supranatural, se îndreptară către pădurea adâncă, pierzându-se în valurile întunecate ale noapții.

Pe măsură ce timpul trecea, prietenii se pierdeau tot mai mult în misterul poveștii lor de groază. Cu fiecare pas înainte, descopereau că realitatea și supranaturalul se contopesc într-un labirint al întunericului, unde iluziile și fricile le jucau feste.

Într-una dintre nopțile întunecate, o eclipsă de lună sângerie învălui cerul, acoperind totul într-o umbră sinistră. În fața lor, o siluetă misterioasă se contura. Cu inimile bătând cu putere, pășiră încet, străduindu-se să pătrundă în taina umbrei.

Aceasta se dovedi a fi un bătrân înțelept și înfășurat în haine negre. Cu ochii strălucind ca două stele, îi privi cu un aer enigmatic și spuse: "Sunteți căutați, tineri aventurieri, și voi căutați. Întrebările voastre nu vor găsi răspunsul doar în lumea materială, ci și în tărâmurile ascunse dincolo de vălul iluziilor."

Curiozitatea îi făcea să asculte cu atenție fiecare cuvânt, iar bătrânul continuă: "V-ați întors fața spre supranatural, dar trebuie să înțelegeți că supranaturalul nu este neapărat malefic. În spatele aparențelor, el poate ascunde adevăruri adânci și înțelepciune veche."

În următoarele zile, prietenii căutau în continuare indicii și răspunsuri. Descoperiră că fantoma bântuia casa din cauza unei blesteme străvechi, iar în pădure exista un portal către tărâmul spiritelor. Erau atrași de acest loc, ca de un magnet, iar voința lor de a înțelege misterul îi adâncea în necunoscut.

Cosmin se conecta din ce în ce mai mult cu lumea supranaturală și începea să aibă viziuni ciudate și vise premonitorii. În visele sale, era ghidat de o voce misterioasă către pădurea adâncă, către locul unde se afla portalul.

Într-o noapte, vocea îi porunci să se întâlnească cu ceilalți în casa bântuită, acolo unde puterea divină și supranaturalul se întâlnesc. Prietenii se adunară, iar Cosmin le împărtăși viziunile sale și indicația primtă în vis.

Hotărâți să