De Abisul Înfricoșător: Întoarcerea Cărților Blestemate Vol 2
În inima întunecată a nopții, Elena rămăsese captivă în propriul coșmar. Forțele malefice o țineau strâns legată de ceea ce părea o realitate terifiantă. Se liniștise aparent, trecuse peste vechile ispite și începuse să vadă viața cu alți ochi. Însă, nu putuse uita de cărțile malefice care o ispiteau cu forța lor înfricoșătoare. Deși rezistase cu putere tentației de a le atinge din nou, strigau către ea ca un magnet întunecat, ademenind-o în lumea lor periculoasă.
Într-o vară sufocantă, când aerul era umplut de parfumul florilor înflorite și pământul era copleșit de căldura arzătoare, Elena stătea lângă fereastra deschisă a camerei sale. Îndrăgostită și contemplând priveliștea stelelor ce se iviseră pe cer, inima ei bătea sălbatic în piept. Totuși, liniștea ei fu spulberată de prezența insistentă a surorii sale, care intrase în cameră și o deranja cu prezența ei. Își dorea doar să se lase pradă viselor și să se bucure de singurătatea nopții.
"Te rog, lasă-mă în pace. Vreau să visez," îi spuse Elena surorii, rugând-o să plece și să o lase să-și găsească liniștea. În cele din urmă, surioara ei ieși din cameră și închise ușa după ea, iar Elena simți că poate să se răsufle în sfârșit. O liniște aparentă se instală în încăpere, iar cerul plin de stele parcă o învăluia într-o aură magică. Se simțea minunat, pătrunsă de iubire și emoții puternice.
În acel moment, ușa se deschise din nou fără să o anunțe nimeni. Crezând că este din nou sora ei, Elena spuse: "Dragă, ți-am cerut să nu mă deranjezi." Însă, pentru spaima ei, nu primi niciun răspuns. Încercă să se întoarcă, dar o senzație înfricoșătoare de imobilitate o cuprinse. Realiză că nu putea să se miște, că era trează și că auzise gura mamei și tata foindu-se pe hol. Era prizoniera în propriul corp, neputând să controleze nimic din ce i se întâmpla.
Îngrozită și sufocată, își rugă înlăuntrul său către Dumnezeu să alunge frica și să îi dea puterea de a înfrunta ceea ce o bântuia. Dar simți căldura cum se coborî pe umerii ei, într-o mângâiere nevăzută, și liniștea se așternu peste sufletul său chinuit. În momentul acela, observă că la capul patului său stătea un bărbat de o frumusețe rară, purtând o îmbrăcăminte albă și având ochii de un albastru nemărginit. Părul său era ușor ondulat și de un blond spre șaten, iar pe cap purta un giulgiu ca și cum ar fi fost făcut din spuma mării.
Într-un gest mistic, bărbatul își dădu giulgiul de pe cap și începu să îi șteargă corpul cu el. Înspăimântată, Elena simțea că sufletul ei era purificat de o forță divină. Apoi, la fel de brusc, bărbatul dispăru în întuneric, lăsând-o în cameră cu inima bătând sălbatic și cu întrebări fără răspuns.
Sărind din pat, fugi în bucătărie, privind pierdută la mama care râdea și părăsi încăperea. Rămasă singură, privi îndelung chipul lui ISUS de pe perete. "Oare am înnebunit, Doamne? Oare ce am văzut este real? Poate că era îngerul meu păzitor?" se întreba ea în sinea ei, confruntându-se cu o confuzie și un amestec de sentimente inexplicabile.
Dar lucrurile nu rămâneau mereu la fel. Într-o iarnă rece, bătrâna sinistră reapăru ca din neant, aducând cu ea profeții înfricoșătoare despre moartea ei iminentă. Paranoica și frântă de spaimă, Elena se închidea în casă, evitând orice interacțiune cu lumea exterioară. Fiecare zgomot părea să fie un semn, fiecare umbră - un pericol ascuns.
În sufletul ei se luptau întunericul și lumina, iar trecutul malefic părea să se reîntoarcă cu putere. Forțele încă demonice o torturau în vis, iar un sentiment de neputință o cuprindea. Totuși, într-un mod misterios, începu să aibă vise în care Maica Domnului și ISUS îi apăreau, înlăturând temerile și umbrele malefice ce o urmăreau. În ciuda neînțelegerilor sale și a propriei confuzii, se simți protejată și învăluită într-o pace interioară.
Dar de ce nu putea să rămână așa? Întrebarea îi rămăsese fără răspuns, iar dorința de a scăpa de blestemul cărților o măcina în continuare. În adâncul ei, știa că va trebui să facă față iarăși confruntării cu acele cărți malefice. Sau poate că nu, poate că exista o cale de a scăpa definitiv de influența lor întunecată. Oricum ar fi, în inima ei ardea o dorință puternică de a învinge răul care o bântuia și de a găsi drumul către lumină.
Tragedia s-a abătut asupra vieții Elenei după căsătorie, atunci când viața ei a fost zguduită de nenorocire. În timp ce soțul ei lucra în Franța, ea a rămas însărcinată și s-a întors să locuiască cu părinții ei. Totul părea să meargă bine, dar într-o dimineață aparent liniștită, destinul i-a pregătit o întorsătură de coșmar.
Tata ei nu era plecat la muncă, o surpriză neașteptată, dar ce a urmat a fost și mai înfiorător. A căzut într-un mod inexplicabil, iar tata a chemat de urgență salvarea. Medicii presupuneau că suferise o criză de epilepsie, dar elul adevărat a fost unul șocant: septicemie și moartea copilului nenăscut. Un coșmar fără margini, de parcă viața ei se desfășura acum într-un infern înspăimântător.
Elena a fost dusă în grabă la psihiatrie, unde o doctoriță de gardă a strigat disperată că trebuie dusă în reanimare, căci moartea îi pândea la fiecare pas. Când a ajuns în secția de reanimare, diagnosticul șocant i-a căzut ca un bolovan peste suflet: copilul murise în ea, iar starea sa era critică. Medicilor li s-a părut aproape imposibil că ar mai fi putut trăi, iar numai o minune ar fi putut să o salveze.
Într-o săptămână și ceva, ea a ieșit din comă, dar a trebuit să facă față unei amnezi totale. Nu-și recunoștea propria familie, iar cei din jurul ei nu știau cum să reacționeze. Între timp, destinul n-a făcut decât să o lovească din nou. La scurt timp după tragedia cea mare, a rămas însărcinată din nou și s-a luptat cu greu să ducă sarcina. A născut, dar copilul a murit la doar două zile după naștere, lăsând-o în agonie și cu inima sfâșiată de întrebări fără răspuns.
Tatăl ei a fost și el lovit de un adevărat blestem. În fața morții atât de aproape, el s-a rugat disperat la Dumnezeu să-i ia lui viața și să o lase pe ea să fie fericită. În acele momente de durere și tristețe, ea s-a apropiat de credință și s-a rugat, încercând să găsească un rost în tot ce i se întâmpla.
Destul de curând, tatăl ei a murit, închizând cercul nenorocirilor care au marcat viața Elenei. A rămas devastată, dar viața mergea înainte, aducându-i un nou început într-un mod miraculos. După un an de la moartea tatălui său, ea a rămas din nou însărcinată și a trebuit să lupte din nou să ducă sarcina. A stat aproape 8 luni în spital, dar a dat naștere unei fetițe superbe, ce a adus o rază de lumină în viața ei plină de întuneric.
Cu toate acestea, durerea și tragediile nu s-au oprit. Fetița ei a fost aproape pierdută pentru totdeauna, iar gândul că va pierde încă o dată totul a înspăimântat-o. A căzut în genunchi și s-a rugat la Maica Domnului, promițând că nu va mai atinge cărțile malefice, renunțând la orice formă de divinație pentru a găsi liniștea sufletească și a-și proteja copilașa.
În fiecare noapte, plângea și scria despre aceste încercări în speranța că cineva va înțelege mesajul său și va renunța la gândurile negre și disperate. Durerea și pierderile s-au întrepătruns cu lupta ei de a rămâne puternică și de a găsi un sens într-o realitate cruntă. Viața Elenei a fost o poveste terifiantă, cu tragedii ce păreau că se reîntorc din umbră mereu. Dar în adâncul ei, ea găsea o putere mistică ce o împinge să meargă înainte, să lupte pentru a fi fericită și să găsească un strop de lumină în cele mai întunecate momente ale sale.
După o săptămână de tratament și griji intense, fetița Elenei a început să se recupereze. În ziua de Paște, cu bucuria Învierii în inimi, s-au întors acasă, la mama Elenei, la țară. În noaptea luminoasă de după Înviere, când toată lumea părea că doarme în adâncul somnului, Elena s-a trezit dintr-un impuls să mai pună un lemn pe foc. Aerul încă era rece, iar fetița avea nevoie de căldură. În timp ce se apropia de cușcuța cu lemne, a observat ceva neobișnuit - o lumină slabă care părea să răsară din cușcuță.
Înspăimântată și neliniștită, Elena l-a trezit pe soțul ei și i-a arătat ciudățenia. Acesta, cuprins de teamă, și-a acoperit rapid capul cu o pătură, iar femeia a ales să examineze mai îndeaproape sursa misterioasei lumini. Era o buturugă mică, dar lumina pe care o emana era stranie și fascinantă în același timp. A hotărât să o păstreze în casă, crezând că poate avea o semnificație specială sau chiar miraculoasă.
Noaptea, în somn, Elena a visat un înger care i-a întins buturuga. Când a luat-o în mână, aceasta s-a metamorfozat într-o cruce strălucitoare. Un vis atât de intens și real încât a lăsat-o pe femeie cu un sentiment de neliniște și întrebări fără răspuns. Cu toate acestea, această experiență a adus cu sine și o oarecare consolare, o senzație că ar fi protejată și că poate exista o forță superioară ce veghează asupra sa și a familiei sale.
A doua zi, a împărtășit experiența sa cu mama și soțul, iar reacțiile lor au variat între scepticism și uimire. Când buturuga a fost confirmată ca fiind un obiect neobișnuit și luminesc