De Întunericul din spatele băncii
Era o zi obișnuită de joi la școală. Eu, ca de obicei, mă așezasem în băncuța mea din mijlocul clasei, fără să bănuiesc ce se pregătea în spatele meu. În spatele meu se aflau două fete, Laura și Cristina, care nu se suportau deloc. De fiecare dată când erau împreună, atmosfera se încorda și răutățile începeau să curgă. Însă, să revenim la subiectul povestirii. Era acea zi de joi, iar sunetul unui suierat înspăimântător a străbătut școala, parându-mă în mod inexplicabil. Ca și cum ar fi fost amplificat în mintea mea. Curiozitatea m-a împins să-mi întorc privirea către sursa acestui zgomot, dar nu am apucat să văd prea mult. Am reținut doar o imagine înspăimântătoare: un strigoi cu fața roșie de mânie, care părea să respire cu greu. Am crezut că acel strigoi era cauza zgomotului, dar nu eram sigură de ceea ce văzusem. Deci, am hotărât să fiu mai atentă și să cercetez mai adânc. Cu surprindere, când mi-am întors privirea în spate, nu am văzut decât pe Laura și Cristina, certându-se în continuare. Laura începuse să-i facă remarci lui Cristina despre problema ei respiratorie, ceea ce a declanșat furia acesteia din urmă. În pauză, Cristina a chemat-o pe Laura să meargă în spatele școlii, într-o zonă liniștită și puțin frecventată de elevi. Eu le-am urmărit în secret, fiind conștientă că nu trebuie să le pierd din vedere. Era un risc, dar voiam să aflu mai multe. O scenă șocantă mi-a întâlnit privirea când am ajuns în spatele școlii. Cristina își ținea colega de gât cu o furie ucigașă. Laura se zbătea în agonie, iar ochii ei cereau disperat ajutor. Am fost cuprinsă de un val de șoc și groază. Nu puteam să cred că prietenia aparent nevinovată dintre cele două fete ascundea asemenea întuneric. Speriată, m-am ascuns în tăcere și nu am spus nimănui despre ceea ce văzusem. A trecut ceva timp de atunci, iar acum, când mă gândesc la acele momente, simt nevoia să vă ofer un sfat important: niciodată să nu râdeți de problemele altor oameni, pentru că niciodată nu știți ce se ascunde în spatele aparențelor. De atunci, mi-am dat seama că fiecare persoană are secrete și lupte pe care nu le putem observa la suprafață. A învățat o lecție importantă despre puterea cuvintelor și despre consecințele acțiunilor noastre. Am învățat că trebuie să fim empatici și să tratăm pe ceilalți cu respect și înțelegere, chiar dacă nu înțelegem întotdeauna prin ce trec. Această experiență m-a schimbat și mi-a deschis ochii către întunericul ascuns în adâncurile sufletelor noastre.