CASTELUL MORTII

Hey, am uitat să vă povestesc ceva ce mi s-a întâmplat acum câțiva ani. În urmă cu vreo 6-7 ani, pe vremea când eram în clasa a VII-a, o prietenă din clasa a VIII-a, de care îmi plăcea, a venit cu ideea să strângem bani pentru a merge într-o mini-excursie la un castel bântuit din Norvegia. Despre acest castel se spune că în fiecare noapte se dezlănțuie, iar cei care îl țin sub întreținere pleacă înainte de ora 00:00. Și se mai spune că nimeni nu a ieșit viu din castel într-o noapte petrecută înăuntru. Zis și făcut. Le-am spus părinților că plecăm într-o excursie de o săptămână cu clasa în Norvegia, să vizităm muzee, păduri și alte excursii educative. Părinții au fost de acord. Trebuia să stăm o săptămână în acel castel, dar... Cum s-a deschis castelul, am sărit imediat să plecăm. Paiiii... Să vă povestesc. Am strâns fiecare ban și ne-am îndreptat spre castel. Era o dimineață frumoasă, răcoroasă și cu un soare roșu care abia răsărea. O umbră călduroasă ne acoperea în întregime. Era celebrul castel despre care se vorbește atât de mult. Castelul era atât de frumos, înălțimea, turnurile, arhitectura, erau fantastice. Este un castel inofensiv. La intrarea în castel, suntem întâmpinați cu bucurie de doi bătrâni, un bărbat și o femeie. Era atât de frumos în castel încât îți doreai să nu mai pleci niciodată din el. Mobilierul avea o culoare atât de frumoasă încât te lăsa fără cuvinte, se simțea mirosul proaspăt de stejar de barcă, acum fabricate. Ghizii ne-au prezentat castelul, dar ceva mi s-a părut ciudat și înfiorător. Urcam scările rotunde și un tablou în care era portretul unui bărbat cu o privire rea îți lăsa impresia că te urmărește cu ochii. S-a făcut ora 23:00. Ghizii au plecat de la castel și au închis poarta. După o zi ca asta, ni s-a făcut somn și ne-am bagat fiecare în pat să dormim. După un timp, se aude ceva. Cucu, Cucu, Cucu, Cucu, Cucu. M-am trezit să văd de unde provine sunetul acesta. Ies pe coridor și era un ceas cu cuc care suna ora 00:00. M-am întors în pat, dar nu mai puteam adormi, așa că am hotărât să ies să mă plimb prin castel. Am luat coridorul principal și am înaintat cu frică în inimă. Stângu', stângu', stâng, drept, stângul, stângul, stângul. Dintr-o dată se aude POC, și am rupt la fugă. În timp ce alergam, m-am uitat în spate și am constatat că nu este nicio problemă, doar căzuse o statuie de pe suport. M-am întors, am ridicat statuia de jos și am pus-o la locul ei. Mi-a trecut frica și am continuat să înaintez. În fața mea se afla o ușă imensă și albă. Am dat să o deschid. SSSCCCAAAARRRTTTTZZZZ. Am dat să intru în acea încăpere întunecată în beznă, am căutat întrerupătorul dar nu l-am găsit. POC. Ușa s-a trântit. Am aprins telefonul să fac un pic de lumină până găsesc întrerupătorul. Low Battery. Low battery. Tic, tic. S-a închis telefonul. Am căutat în buzunar și am găsit un chibrit. Am aprins un băț de chibrit iar ușa a început să zăngăne și să se audă sunete înfiorătoare. Am dat să mă întorc spre ușă și s-a stins bățul de chibrit, arzându-mă la degete. Am aprins un alt băț de chibrit și m-am întors cu spatele... BOO, HOOO, HOOO, AAAAAAAAAAAA! Ce naibii, ce faci, bă? Era să fac infarct din cauza ta. EEEEEEEE, și tu acum. Nicio problemă, îți țineam eu lumanarea. Ba, lasă tămpeniile astea. Am impresia că ce se spune despre castel este adevărat. Am dat să înaintez și am călcat în ceva moale. Orbește, pun mâna jos și simt un lichid. Ies afară la lumină să mă uit și... AAAAAAAAAAAA! Era sânge. Intru înapoi înăuntru cu Andrei, cel care m-a speriat, și ne uităm jos.

Dintr-o dată vine o duhoare de putreziciune. Mă uit mai bine și sângele duce la un cadavru. Nuuuuu! Nu se poate așa ceva. Este chiar profesoara noastră de matematică. Hai să mergem în camerele noastre să ne strângem într-un loc și să așteptăm să se deschidă castelul. Plecăm în liniște din cameră. Ajungem la camerele noastre și intrăm la fiecare în cameră să îi trezim. Cristi s-a trezit, Maria s-a trezit, Vali s-a trezit, dar Laura nu vrea să se trezească. "Laura, Laura, trezește-te! Trebuie să ne strângem!" Îi dau două palme Laurei și capul i se întoarce în partea stângă și... AAAAAAAAAA! Avea gâtul tăiat. Îl strig pe Andrei. "Andrei! Andreiii! Vino puțin aici." Nu se poate așa ceva... Nu tocmai eiiii... nuuuuuu... LLLlaauuurraaaa aaa muritttt. Stați calmi. Trebuie să ieșim din castel într-un fel. Am coborât la intrarea principală a castelului și observ sus o căsuță. O deschid și mă uit în ea să văd ce este și... Era un mecanism de deschidere a ușilor. O pun pe Maria să se ocupe de mecanism, deoarece ea se pricepe cel mai bine la așa ceva. Bagă mâna să deschidă ușa. Mecanismul cedează și ușa se deschide. Maria, însă, atinge un cablu și activează alarma de siguranță și... Se închide căsuța și îi taie mâna Mariei. Dam să ieșim pe ușă cât de repede putem. Vali sare repede la ușă să o țină să putem ieși mai repede. Iese Maria prima, Cristi al doilea, Andrei al treilea, și eu al patrulea, dar Vali este prins în ușă. Și moare strivit. O luăm repede la fugă spre gard să ieșim, plini de sânge. Mașina de treierat grâu de lângă castel parcă a prins viață și s-a năpustit asupra noastră. Maria se împiedică și cade, iar sub privirile noastre, Maria iese în bucăți de carne cu os și sânge. Andrei se suie într-un copac cu gândul că poate scapă, dar nici el nu a prea avut noroc, copacul prinzând și el viață și sfărâmându-l în bucăți. Am mai rămas doar eu cu Cristi. Cristi se urcă pe gard să sară gardul, dar... A rămas doar oasele pe gard. La un moment dat, mă îndrept spre castel și spun: "Ia-mă înapoi, ticălosule! Ce vrei de la mine? Mi-ai omorât toți prietenii. Hai, omoară-mă și pe mine să scap de suferință." Dar castelul nu îmi răspunde. Se deschide poarta de pe gard rupându-se lacătele și lanțurile. Și uite așa am ajuns la concluzia că mai există o speranță.