De Sfantu_dracu la data: 2023-07-11 07:00:18

Cimitire

În jurul anului 2006, am avut o experiență la discotecă alături de iubita mea. Acolo, ne-am întâlnit cu doi prieteni, fiecare avându-și iubita alături. După câteva ore de distracție, muzica a devenit plictisitoare, iar noi am început să simțim o durere de cap. Din cauza faptului că mașinile nu mai circulau și nu aveam cum să ajungem acasă, Mario, un alt prieten care lucra ca barman în acea discotecă, ne-a invitat la el acasă. În timp ce mergeam spre casa lui, m-am uitat la ceas și am realizat că era deja 02:50. L-am întrebat pe Mario cât mai aveam până ajungeam acasă, iar el mi-a răspuns că mai erau doar 15 minute de mers pe jos de la ieșirea din cimitir. În acea clipă, mi-am început să-mi imaginez lucruri întunecate, mai ales că cu câteva ore înainte văzusem un film de groază pe computer. Am intrat în cimitir și, din curiozitate, m-am uitat la ceas, gândindu-mă că poate m-am uitat greșit. Dar, deodată, am început să tip. Iubita mea, Andreea, a încercat să mă calmeze și a reușit. Mario m-a întrebat de ce tipam, spunând că nu aveam motive să ne temem. Cei decedați rămân decedați și nu se mai trezesc. I-am răspuns că era ora blestemată, însă Mario și restul prietenilor au început să râdă în hohote. Andrei a început să aibă dureri de burtă și s-a dus în spatele unei cruci, dar nu au trecut mai mult de 30 de secunde până când a venit în alergare spre noi, cu pantalonii în vine și strigând că ceva l-a atins pe umăr din spate. Am încercat să-l calmem, arătându-i că nu era nimic acolo. El era convins că era cineva sau ceva în spatele lui, deoarece a simțit respirația în ceafă. La un moment dat, toți am auzit o fosnitură care venea de unde se aflase Andrei, iar noi ne-am speriat teribil și am îndreptat lanternele (pe care le luasem de la niște instalatori prieteni din discotecă) către locul unde se aflase Andrei. Din fericire, acolo era doar o bufniță. Andrei a început să râdă, deoarece fusese speriat de o bufniță. Am continuat să mergem prin cimitir, dar, din păcate, bateriile lanternelor s-au descărcat. Nici măcar nu trecuserăm de mijlocul cimitirului când, după aproximativ 5 minute, am auzit un țipăt puțin înfundat venind din spatele nostru. Ne-am întors să vedem ce s-a întâmplat și am realizat că Cristi dispăruse. Am început cu toții să tipăm de frică și să-l strigăm, dar în zadar. Dintr-o dată, am auzit un scârțâit de lemn provenind dintr-un cavou și s-a făcut o liniște înfricoșătoare, care îți rănea urechile. Încercând să ascultăm sunetele naturii și să înțelegem ce a produs acel scârțâit, Mario s-a așezat pe un cavou. Din cavoul pe care se așezase Mario, s-a auzit un sunet ciudat și același scârțâit de lemn. Prins de spaimă, Mario s-a uitat în cavou și două mâini i-au sărit la gât. A fost doar o farsă făcută de Cristi pentru a ne speria. După câteva fracțiuni de secundă, din acel cavou a ieșit o mână putrezită fără carne, trăgându-l pe Cristi înapoi în cavou. Noi l-am lăsat pe Cristi acolo și am fugit toți fără oprire, ieșind prin poarta cimitirului unde era scris cu roșu proaspăt, ca și cum ar fi fost sânge: "Nu vă mai întoarceți! Nu aveți ce căuta noaptea în cimitir". Dimineața, am auzit că poliția l-a găsit pe Cristi în acel cavou despre care se spune că este locul unde se odihnește un strigoi. Dar am aflat și că Cristi avea părul alb și tremura mereu, continuând să repete: "Blestemata oră, ce mi-ai făcut?". După o lună, a intrat în comă și a murit în alte 3 luni. De atunci, nu am mai trecut prin acea zonă și nu voi furniza detalii.